Cum scăpa un poliţist din Iaşi de munca judiciară: inventa declaraţii de la martori şi acuzaţi

Cum scăpa un poliţist din Iaşi de munca judiciară: inventa declaraţii de la martori şi acuzaţi

Poliţistul inventa declaraţii pentru a scapă de dosare FOtO Adevărul

Un subofiţer ieşean a fost condamnt de Tribunal Iaşi pentru fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. El ar fi inventat declaraţii pentru a finaliza mai repede dosarele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătorii l-au condamnat marţi, 29 aprilie, la doi ani de închisoare cu suspendare pe subofiţerul Ionuţ Toma, acuzat că ar fi inventat mai multe declaraţii de martor sau învinuit pentru a finaliza două dosare.

Sentinţa dată în cazul ieşeanului nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

„În două dosare repartizate spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în loc să desfăşoare activităţi investigative la care era obligat potrivit legii, a plăsmuit declaraţiile, pe care le-a atribuit în fals unor persoane cu calitate judiciară în cauze, finalizând anchetele cu propunere de neîncepere a urmăririi penale", au precizat procurorii.

Potrivit anchetatorilor, în aprilie 2008, Petronela C. din Ruginoasa a reclamat la Postul de Poliţie din comună o faptă de distrugere. Însă, în loc să audieze martori şi să găsească făptaşul, Toma a redactat în fals o declaraţie a victimei în care preciza că îşi retrage plângerea. Mai mult, susţin procurorii, subofiţerul ar fi inventat şi o declaraţie a principalului suspect, în care menţiona că bărbatul recunoaşte faptele.

În octombrie 2008, soţul femeii ar fi depus o plângere pentru distrugere şi lovire împotriva a patru persoane. Din nou, spun procurorii, subofiţerul Ionuţ Toma ar fi scris o declaraţie a unui suspect, dar şi una prin care partea vătămată îşi retrăgea plângerea.

Dosarele au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani cu propunere de neîncepere a urmăririi penale şi respectiv, scoatere de sub urmăririi penale. După doi ani părţile vătămate s-au interesat la Parchet de cele două dosare penale şi ar fi aflat cu stupoare că şi-ar fi retras plângerea. Astfel, au făcut plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva poliţistului.

În faţa anchetatorilor, subofiţerul nu a recunoscut faptele şi a susţinut că a audiat toate părţile implicate. Ionuţ Toma a fost pus la dispoziţie de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi începând cu 19 septembrie 2012. În ceea ce priveşte cele două dosare penale, procurorii păşcăneni vor infirma soluţiile şi vor relua cercetările.

Primii martori din dosarul „Rutiera" i-au scos basma curată pe poliţişti

Iaşi: Audieri-maraton în dosarul Rutiera (Video)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: