Cum s-a stins ciomăgeala de la Ruginoasa. După măcelul din 2011, autorităţile au interzis celebra bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În anii din urmă au existat şi conflicte între mascaţi şi forţele de ordine LFOTO Adevărul
În anii din urmă au existat şi conflicte între mascaţi şi forţele de ordine LFOTO Adevărul

Flăcăii din localitatea ieşeană Ruginoasa s-au adunat şi astăzi, 31 decembrie, pe străzile satului pentru a-şi da cu bâtele în cap în prezenţa consătenilor doar că şi anul acesta ritualul considerat de unii barbar a fost interzis.

În fiecare dimineaţă din ultima zi a anului, în comuna Ruginoasa din judeţul Iaşi, sătenii care locuiesc în zonele „Vale” respectiv „Deal” se adună în centru satului, mascaţi, pentru a se lovi cu ciomege. 

De câţiva, autorităţile ieşene au decis să interzică tradiţia de Revelion de la Ruginoasa, totul pornind de la evenimentele tragice din 2011, atunci când patru tineri au ajuns la spital după ce au fost răniţi în timpl ritualului, unul dintre aceştia fiind internat în comă. De asemenea, în 2007, mai multe persoane au fost rănite fiind întocmite atunci şase dosare penale. 

În ciuda mobilizării masive a poliţiştilor şi jandarmilor din fiecare zi de 31 decembrie, sătenii din Ruginoasa nu vor să renunţe la obiceiul despre care spun că este ancestral. Un bătrân din Ruginoasa declara în urmă cu câteva zile, jurnaliştilor de la „Ziarul de Iaşi” că, de-a lungul anilor, au existat puţine cazuri de participanţi la tradiţionala bătaie care să fie răniţi.

„E un obicei din moşi strămoşi, şi până acum doi ani nu ştiu să fi fost vreun incident. Şi atunci s-a întâmplat nenorocirea pentru că băiatul a venit ameţit, nu şi-a asigurat masca şi a primit un par în cap. În rest mai erau cu mâinile sclântite, dar foarte rar“, a spus bătrânul, care a mai relatat că şi el participă la ritual.

image

Autorităţile ieşene au fost ferme şi anul acesta în privinţa interzicerii bătăii, chiar dacă cei mai mulţi săteni din Ruginoasa consideră excesivă intervenţia anul acesta. Sâmbătă, 31 decembrie 2016, după câţiva ani în care nu au reuşit să se bată, sătenii s-au adunat din nou în centrul satului având asupra lov bâte, purtând măşti grele pe cap şi sperând că să vor bate. Nu au fost lăsaţi nici anul acesta însă un grup de tineri, din aceeaşi zonă, ar fi reuşit să se lovească reciproc, fără a fi incidente, după ce au fost scăpaţi din vedere de oamenii legii prezenţi.

image

În final, toţi partipanţii la ritual s-au au ajuns în faţa Primăriei din localitate unde primarul i-a întâmpinat cu vin şi colaci şi unde, începând cu ora 13.00 urma să răsune muzică de fanfară. 

Conform tradiţiei de la Ruginoasa, bătăia dintre văleni şi deleni din satul ieşean are ca scop desemnarea celor care în anul ce urmează evenimentului vor alege cele mai frumoase fete din sat şi care vor organiza balurile din localitate. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite