Cum s-a redus la jumătate valoarea terenurilor lui Fenechiu pe care Fiscul a pus sechestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două terenuri aflate în zona industrială a Iaşiului, în apropiere de fostul Combinat de Utilaj Greu, au fost scoase joi la licitaţie de reprezentanţii Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice. Nu s-a prezentat niciun ofertant, iar preţul bunurilor care au fost evaluate iniţial la 1,5 milioane de lei se va reduce cu 50%.

Fiscul nu are succes în a valorifica cele două terenuri deţinute de firma de construcţii SC Engineering and General Constructing (Engeko) SA, fosta SC Fene Grup SA, ce aparţine fraţilor Relu şi Lucian Fenechiu. Astfel, joi au fost scoase la vânzare un teren în suprafaţă de 5.100 metri pătraţi, la un preţ ce porneşte de la 929.311 şi o suprafaţă de 3.900 metri pătraţi, cu un preţ de pornire de la 699.000 de lei. Terenurile sechestrate care se află în zona Fortus nu şi-au găsit cumpărător nici la a doua strigare. „La licitaţia pentru bunurile Engineering and General Constructing (Engeko) SA nu s-a prezentat niciun ofertant. Urmează reluarea procedurii în termen de 30 de zile, iar din acest moment valoarea bunurilor sechestrate va fi redusă cu 50%“, au transmis oficialii Fiscului ieşean.

Ultimul bilanţ de la Fisc arată că SC Engineering and General Constructing SA a avut, în 2015, o cifră de afaceri de 7,1 milioane de lei şi pierderi de peste 1,6 milioane de lei. Totodată, datoriile companiei cu 47 de angajaţi depăşeau 7,9 milioane de lei. Societatea şi-a schimbat denumirea din Fene Grup în Engineering and General Constructing (Engeko) SA în mai 2014. Tot atunci, administrarea societăţii a fost preluată de SC Globocon SRL, reprezentată prin Cristian Ghibu, în calitate de administrator. Acesta a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor pe vremea când Fenechiu conducea instituţia.

Terenurile din zona Fortus au fost achiziţionate de Fene Grup în 2011, valoarea tranzacţiei fiind de aproape jumătate de milion de euro. Fraţii Fenechiu, care deţin societatea Engineering and General Constructing SA au fost trimişi după gratii pentru fapte de corupţie.

Fostul ministru, Relu Fenechiu, aflat în penitenciar din ianuarie 2014, nu a plătit până acum niciun leu din prejudiciu de 5,7 milioane de lei imputat de justiţie în urma sentinţei din dosarul „Transformatorul”. Procedura executării silite în cazul lui Fenechiu a început încă din decembrie 2014, însă nu s-a concretizat din cauza unor acţiuni juridice demarate de Fenechiu şi soţia sa. După încarcerare, Relu Fenechiu şi soţia sa Mariana au cerut instanţelor să realizeze partajul şi, în paralel, invocând chiar partajul, au înaintat o contestaţie împotriva executării silite.

În vara lui 2016, Fenechiu a fost pus sub învinuire într-un alt dosar de către DNA Ploieşti, fiind acuzat de luare de mită, după ce ar fi cerut 620.000 de euro de la firma Siveco, pentru a interveni pe lângă directori ai Ministerului Justiţiei ca respectiva firmă să câştige contracte publice. Recent, judecătorii au decis contopirea pedepselor primite de fostul ministru al Transporturilor, iar procurorii au făcut recurs. Astfel, acesta urmând să ispăşească, în total, cinci ani şi şase luni de închisoare. Până acum Fenechiu a executat trei ani şi două luni din pedeapsă. În total, Fenechiu primise peste 8 ani de închisoare în cele două dosare.

În prima parte a acestui an, fratele fostului ministru, Lucian Fenechiu, a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Vaslui, după executarea a trei ani de închisoare.

Citeşte şi:
Planurile noului proprietar al Hanului „Trei Sarmale“, o clădire-simbol ruinată de procese

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite