Cum a reacţionat un jandarm din Gura Humorului după ce tatăl său a fost prins la furat lemne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tatăl jandarmului transporta lemne fără documente
Tatăl jandarmului transporta lemne fără documente

Un angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Suceava, plutonierul major, a primit doar un avertisment din partea Tribunalului Militar Iaşi după ce a recunoscut o faptă de sustragere sau distrugere de înscrisuri.

Potrivit motivării instanţei, în noaptea de 14 spre 15 iulie 2017, Ş. R., angajat în cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Gura Humorului, a sustras şi a încercat să rupă un proces verbal de constatare întocmit de o echipă mixtă de ordine publică, document prin care se constata că tatăl jandarmului transporta lemne fără a avea documente legale. 

Jandarmul a fost oprit să rupă documentul chiar de colegii săi, care desfăşurau la acel moment o acţiune pentru depistarea infracţiunilor sau contravenţiilor la regimul silvic. 

În timpul anchetei procurorilor, jandarmul a precizat că regretă fapta, motiv pentru care judecătorii de la Tribunalul Militar Iaşi, care au analizat acordul de recunoaştere, au stabilit că un avertisment este suficient. 

Reprezentanţii IJJ Suceava ne-au precizat că jandarmul este în continuare angajat al instituţiei şi că împotriva sa nu au fost derulate investigaţii administrative ci doar s-a sesizat Parchetul.

Citeşte şi: 

Tânără umilită de Poliţie după ce a sesizat la 112 un posibil furt. Motivul revoltător pentru care a fost amendată

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite