Cum se pierde o viaţă de om din cauza unei copilării. Un ieşean a fost ucis de un vecin care se juca la fereastră cu arma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 27 de ani din judeţul Iaşi a fost pus sub acuzare de procurori, pentru ucidere din culpă, după ce, în timp ce se juca cu o armă cu aer comprimat, a ucis un vecin care muncea pe o schelă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au finalizat ieri un dosar atipic de ucidere din culpă în care a fost cercetat un tânăr de 27 de ani din localitatea Vlădeni. Anchetatorii au decis să îl trimită în judecată pe Ştefan Bejenariu, acuzat că şi-a ucis vecinul din cauza unei imprudenţe.

Procurorii au notat în actul de acuzare că Bejinariu şi-a cumpărat, pe 25 mai 2014, o puşcă de aer comprimat. Arma a fost achiziţionată din Bruxelles, capitala Belgiei, însă tânărul nu avea autorizaţie pentru ea. Puşca ajuns în ţară printr-un colet pe care Bejinariu l-a trimis din Belgia pe numele fratelui său, căruia i-a spus că sunt unelte de pescuit şi l-a rugat să nu deschidă coletul, au precizat procurorii.

Pe 28 mai 2014, Bejenariu s-a întors în ţară pe 28 mai, când şi-a recuperat şi arma şi a încercat să o testeze. Anchetatorii au menţionat că inculpatului i s-a atras atenţia, de către un amic, să înceteze că poate răni pe cineva, însă acesta a continuat să mânuiască arma. Bejinariu a apăsat trăgaciu de trei ori, una dintre alice lovindu-l pe vecinul Constantin S., care se afla pe o schelă în dreptul ferestrei lui Bejinariu.

Victima a fost transportatăla Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi unde nu a mai putut fi însă salvat de medici. Familia acesteia s-a constituit parte civilă cu 250.000 de euro împotriva inculpatului. Procesul va fi judecat de Judecătoria Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite