Cum îşi atrage cea mai mare universitate tehnică din Regiunea de Nord-Est studenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Admiterea la cele 11 facultăţi de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi a început din această săptămână. Sunt disponibile peste 3.000 de locuri.

Tinerii care vor să urmeze o carieră în domeniul tehnic se pot înscrie la una din cele 11 facultăţi de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Pentru studiile de licenţă admiterea durează două săptămâni. „Este un record de locuri primite de universitatea noastră din ultimii zece ani, sper să le putem ocupa, avem semnale în acest sens. Spre deosebire de anul trecut avem 80 de locuri mai mult la buget la licenţă, 137 de locuri la master şi un loc la doctorat. Deci avem pentru studiile universitare de licenţă 2.590 de locuri la buget şi aproape 600 de locuri la taxă, pe care le putem varia cât va fi necesarul, în limita capacităţii de şcolarizare. Avem 1.870 de locuri bugetate la masterat şi aproape 700 la taxă, în timp ce la doctorat avem 141 de locuri bugetate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul UTI.

Alte 300 de locuri sunt pentru tinerii din Republica Moldova, unde universitatea a deschis patru centre de înscriere la Chişinău, Ungheni, Bălţi şi Cahul. Totodată, cei care vor să vină să se înscrie la Iaşi primesc o noapte de cazare gratuită în Campusul „Tudor Vladimirescu”. Procedura de înscriere este simplă:  un singur dosar şi o singură taxă te poţi înscrie la cele 11 facultăţi. „La două dintre facultăţi va fi examen de admitere, la Automatică şi Calculatoare, dar şi la Arhitectură. Cei care nu iau acest examen pot fi distribuiţi în funcţie de opţiune şi de medie la celelalte facultăţi. Taxa este de 100 de lei, iar pentru cei din Republica Moldova nu există taxă de înscriere. Pe 10 septembrie, dacă va fi cazul, vom începe înscrierea pentru locurile care au rămas vacante în urma sesiunii de vară”, a mai precizat rectorul UTI.

Taxa este de 100 de lei, iar pentru cei din Republica Moldova înscrierea este gratuită. Oficialii UTI au mai transmis că vor continua investiţiile în campusul din Tudor Vladimirescu, unul dintre cele mai mari din ţară. Astfel, vor fi instalate mai multe camere de supraveghere, numărul total ajungând la peste 300. „Vor fi supravegheate video toate străzile şi aleile din campus. Toate cele trei sisteme pe care le vom instala, cu valoarea de 400.000 de lei, cumulează 160 de camere cu rezoluţie HD. Dublăm aproape numărul celor existente şi avem posibilitatea să identificăm repede dacă apar probleme legate de siguranţa studenţilor”, au transmis oficialii UTI.

Totodată, va fi construit, cu un buget de 200.000 de lei, un spaţiu modern de „co-working”, unde studenţii vor putea veni să lucreze la proiecte individuale sau de grup într-o încăpere dotată cu aer condiţionat, Internet wireless fiabil, de mare viteză, mobilier de ultimă generaţie, proiectat de trei studenţi de la Facultatea de Arhitectură.

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite