Cum a fost condamnat un fost ministru, deşi a „trecut” testul detectorului de minciuni. „Justiţia a murit”

Fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, susţine, într-o postare pe Facebook, că a efectuat un test cu aparatul poligraf care arată că nu ar fi comis faptele pentru care a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare.

Cristian Adomniţei a fost găsit vinovat pentru favorizarea făptuitorului şi fals, el fiind condamnat pentru o presupusă intervenţie în favoarea unei firme private. Faptele imputate ar fi fost comise pe când Adomniţei era preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, alături de el mai fiind condamnate alte trei persoane, toate la închisoare cu executare.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, asumată de Adomniţei, fostul liberal publică rezultatul la un test poligraf pe care l-a efectuat în septembrie 2020, înainte de sentinţă. Documentul arată că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean a trecut testul, fiind 0,3% ca răspunsurile sale să fi fost date o persoană care minte. 

Mai jos, rezultatul testului şi întrebările pe care le-a primit Adomniţei.



În reacţia sa publică, fostul ministru e de părere că „după o lungă şi grea suferinţă, justiţia a murit” şi îşi susţine nevinovăţia.

Mai jos, reacţia integrală a lui Adomniţei:

„5 ani v-am respectat independenţa. Am refuzat orice interviu. Nu am dat nici o declaraţie, nu am făcut nici un comentariu, nici public, nici privat. Nu am vrut niciodată să poată fi atinsă libertatea dumneavoastră de conştiinţă. Să vă simţiţi presată, analizată, stresată. V-am oferit tot respectul pe care îl merită o autoritate, într-un stat de drept. Stat de drept pe care îl respect până la capăt şi în faţa căruia mă înclin, căci este proiectul meu de viaţă: un stat în care să fie respectate drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

5 ani am respectat tot ceea ce aţi dispus. Nu am dat crezare tuturor celor care mi-au spus că, prin tot ceea ceea ce faceţi, expuneţi prea limpede un punct de vedere, nu am cerut strămutarea cauzei, nu v–am recuzat. Deşi a fost evidentă lipsa dumneavoastră de curiozitate cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia mea, încă de când aţi respins cererea mea de a fi testat poligraf, deşi a fost evidentă toleranţa dumneavoastră faţă de implicarea SRI in dosarul meu, încă de la momentul în care aţi precizat că vă veţi pronunţa odată cu fondul asupra cererii avocaţilor de a exclude interceptările SRI, fiind evident că, odată cu fondul, nu aţi mai fi putut înlătura fizic interceptările de la dosar, aşa cum cer Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi aţi sfidat orice aparenţă de respectare a principiului egalităţii armelor, atunci când aţi acceptat doar interceptările SRI trunchiate şi scoase din context pe care le folosea DNA, nu şi pe cele, tot ale SRI, din care reieşea că denunţătorul lor raporta opozanţilor mei politici, consultându-i cu privire la demersurile viitoare în ceea ce mă priveşte, v-am acordat prezumţia de nevinovăţie. Deşi, pentru mine, nu era o datorie de serviciu.

Nu m-am temut niciodată de dumneavoastră. Nu aveam de ce să mă tem. Sunt nevinovat, m-am dus singur la poligraf, în absenţa oricăror probe de vinovăţie, ca să vă aduc o probă de nevinovăţie. Am crezut că aţi citit ce scrie în cărţile de drept, că poligraful poate da rezultate fals pozitive, nu fals negative şi că, în situaţiile în care o persoană îşi susţine nevinovăţia de la început şi trece testul poligraf, organele judiciare trebuie să acorde poligrafului valoarea unui mijoc de probă. Şi că nu vă veţi asuma să condamnaţi un om evident nevinovat.

Într-un stat de drept, hotărârile judecătoreşti, bune sau proaste, trebuie respectate. Iar eu am să le respect, indiferent de situaţie: sunt un om demn, m-am născut liber şi voi muri liber, indiferent de lagărele pe care mi le prescrieţi. Înţeleg că e mai bună mâncarea deţinuţilor acum, decât era la Sighet.

Într-o justiţie care tranziţionează de la cea hidos şi politic represivă, a fostului regim, către una a statului de drept, într-o justiţie în care au început să păşească, elegant, discret, doamne cu pantofi albaştri, mă întreb dacă doar aleatoriul m-a adus în faţa unei cizme de cauciuc ruseşti. Sau a unui bocanc securist.”