Cum a fost „albit“ cazierul unui militar care a condus beat un BMW pe un drum unde au loc des accidente mortale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a condus beat însă a scăpat de condamnare
Şoferul a condus beat însă a scăpat de condamnare

Un caporal din Iaşi care a condus în stare avansată de ebrietate a fost iertat de o condamnare penală deşi fapta sa putea duce la o tragedie.

Alexandru Dumitru Moga a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu amânarea pedepsei, ceea ce înseamnă că, în lipsa recidivei, cazierul rămâne „nepătat”.

Sentinţa îl ajută să îşi păstreze şi haina militară. Ieşeanul de 27 de ani s-a urcat băut la volan în seara de 7 octombrie 2018, atunci când a condus pe DE 583 un autoturism marca BMW. Pe acest drum au loc adesea accidente rutiere mortale, potriva datelor prentate de Poliţie. 

Oprit de Poliţie, individul a suflat în etilotest, valoarea fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Probele de sânge prelevate la spital au relevat alcoolemie de 2,05, respective 1,90 la mie. În faţa judecătorilor, individul a spus că regretă fapta, îi pare rău că şi-a dezamăgit familia, superiorii, şi că îşi doreşte foarte mult să continue cariera militară.

Avocatul său a precizat că Moga „este cunoscut în comunitate, cât şi la locul de muncă ca o persoană onestă şi muncitoare, este activ în comunitate, implicându-se în viaţa cotidiană, este sportiv legitimat, făcând parte din echipa de fotbal a comunităţii, echipă care activează în Liga a III-a“. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite