Cum a dispărut marea cetate a Ţuţorei, centrul comerţului în Moldova medievală, târg semeţ şi prosper care se întindea pe ambele maluri ale Prutului

Istoricii consemnează existenţa în vadul Prutului, încă din secolul al XIV-lea, al unei aşezări la fel de prospere ca şi Iaşiul, care a evoluat de la vamă la aşezare rurală, apoi la reşedinţă domnească. Astăzi, din cetatea Ţuţorei, comună aflată la 20 de kilometri nord-est de Iaşi, n-au mai rămas nici măcar ruine.

Puţini ieşeni ştiu că actuala comună Ţuţora, situată la 20 de kilometri de Iaşi, înspre graniţa cu Republica Moldova, a fost un târg înfloritor în perioada medievală, traversat de cea mai importantă rută comercială dintre Europa de Est şi Europa Centrală.

Multe detalii despre trecutul glorios al cetăţii sunt încă învăluite de mister pentru că cercetările recente, întreprinse în special de către arheologi basarabeni, au fost îngreunate de finanţarea redusă şi de inundaţiile produse de Prut în arealul vizat.

Ce se ştie cu siguranţă este că târgul Ţuţorei a început să se ridică imediat după 1241-1242, ani în care a fost instituită dominaţia tătărească asupra Moldovei şi, implicit, de apariţia Marelui Drum Comercial Tătărăsc.  Mărfurile orientale erau preluate din porturile nordice ale Mării Negre, străbateau ţinuturile tătăreşti, urmând cursul Nistrului în sus. De la Tighina o arteră a acestuia se desprindea, îndreptându-se spre vest, de-a lungul Bâcului, trecând pe la Rădenii Vechi şi Rezina, de unde cobora spre Prut. O altă ramură a aceleiaşi rute venea înspre Prut.

"Joncţiunea se făcea la Ţuţora, după care se mergea spre nord, trecându-se prin Iaşi şi Suceava, de unde o parte din mărfuri plecau spre Halici, Podolia şi Polonia, ajungând tocmai la Marea Baltică. De acolo, pe acest vestit „drum tătăresc” sau „al Levantului”, devenit după întemeierea Ţării Moldovei «moldovenesc», se întorceau spre Caffa, Cetatea Albă şi Chilia caravane încărcate cu cereale, vin, sare, ceară, miere, urmate de turme, cirezi  şi herghelii . De-a lungul întregului itinerar se observă o aglomerare de sate, iar aşezările străbătute cunosc o evoluţie economică ascendentă. Apropierea imediată de târgul Iaşi, cât şi aşezarea la un vechi vad al Prutului,  a făcut ca respectiva arteră comercială să treacă pe la Ţuţora, probabil până la formarea Ţării Moldovei, iar statutul de vamă să-i fie acordat încă de cei dintâi voievozi, fapt care a determinat, mai târziu, evoluţia locului în unul din cele mai importante centre economice, strategice şi administrative medievale aşezate pe râul Prut", scrie istoricul basarabean Vasile Iucal, director al Muzeului de Istorie şi Etnografie Ungheni, în lucrarea Târgul medieval Ţuţora, un oraş dispărut (1448 - 1822).

De altfel, intervalul menţionat în finalul articolului, 1448-1822, este perioada în care cetatea Ţuţorei este atestată cert documentar. Numele târgului apare într-un act din 5 aprilie 1448, emis de către Petru Aron, unchiul lui Ştefan cel Mare, şi prin care călugării de la Mănăstirea Probota sunt scutiţi de la vamă "la vadul de la Ţuţora". Practic, localitatea, întinsă pe 20 de mile lungime, de o parte şi de alta a Prutului, constituia principalul punct de traversare a râului.

Datorită priveliştii pitoreşti, dar şi pentru poziţionarea sa strategică, curtea domnească a decis să transforme Ţuţora în loc de refugiu  pe timp de pace cât şi atunci când asupra capitalei se abăteau diferite pericole: războaie sau epidemii, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, pe timpul lui Gheorghe-vodă Ghica, în 1737, când domnitorul îşi muta curtea la Ţuţora «pentru a se feri de ravagiul ciumei din Iaşi», iar în vara  anului următor «ca să se mai răcorească de boală».

Secolele XVII-XVIII reprezintă perioada de maximă înflorire a localităţii. Este de presupus că domnitorii Moldovei, care au transformat târgul într-o reşedinţă temporară, au lucrat şi pentru întârirea zidurilor oraşului şi au ridicat chiar o cetate. Urme ale acesteia n-au fost descoperite încă. 

Perioada de declin intervine la începutul secolului al XIX-lea, atunci când teritoriul dintre Prut şi Nistru a intrat sub stăpânirea Imperiului Rus. "Anume ei, locuitorii Ţuţorii, care au găzduit aproape un secol pe moşia lor trupele ruse, fiind obligaţi, aşa cum o făceau la 1774,  să îndeplinească numeroase prestaţii faţă de aramata imperială dislocată aici în cadrul repetatelor războaie ruso-turce, au simţit ca nimeni alţii, pe propria piele, ce înseamnă stăpânire rusească. De aceea, nedorinţa acestora de a trăi sub noul regim, a impus plecarea lor peste Prut, pe cealaltă parte de moşie", este de părere istoricul basarabean Vasile Iucal. 

O altă cauză este că, în aceeaşi perioadă s-a decis construirea unei legături feroviare între Republica Moldova şi Moldova pe la Ungheni, şi nu pe la Ţuţora.

Ultima menţiune a târgului Ţuţora apare într-un testament din 1822. 

Vă mai recomandăm:

Domnitorul care a transformat Iaşiul dintr-un târg înghesuit în capitală de provincie şi i-a câştigat titulatura de "oraş al celor şapte coline"

Strămoşii moldovenilor. Cine sunt bolohovenii, prima populaţie românească menţionată în regiune şi ce alte mari influenţe a cunoscut Moldova

De unde provin numele regiunilor României. Poveştile ”botezătorilor”

Regiunile României în trecut: „boielile“, primele aşezări ale Capitalei şi cum a dispărut Cârligătura, „perla“ Moldovei