Cum a cucerit-o ieşeanca Alexandra pe Carmen Iohannis. Povestea tinerei care a lăsat Franţa şi îi face hainele primei doamne, într-un mic atelier de provincie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandra Andriescu (29 de ani), o tânără artistă născută în Iaşi, se numără printre antreprenorii care au ales să îşi construiască o afacere în România, după o perioadă petrecută peste graniţele ţării. În prezent, Alexandra are atelierul său de croitorie în Iaşi şi a început o colaborare cu prima-doamnă a României, Carmen Iohannis.

Atelierul Alexandrei Andriescu de pe strada Lascăr Catargiu din Iaşi, în care creează şi expune, deşi micuţ, este unul luminos şi dominat de culori calde. Tânăra creatoare vine aici în fiecare zi şi-şi pune în practică ideile, visând, în acelaşi timp, la extinderea afacerii şi la viitoarea imagine a femeii pentru care caută cu atenţie materiale, culori şi forme. De altfel, una dintre femeile care subliniază cel mai bine linia creaţiilor sale este însăşi prima-doamnă a României, Carmen Iohannis.

Alexandra Andriescu a absolvit Liceul de Arte „Octav Băncilă“ din Iaşi şi Universitatea de Arte „George Enescu“, tot din Iaşi, iar apoi a plecat să se perfecţioneze în Franţa, la École Européenne Supérieure d’Art de Bretagne-Lorient şi la Universitatea Rennes 2.

Deşi îşi putea construi un viitor în Franţa, din noiembrie 2013, Alexandra a revenit în ţară, împreună cu soţul său, Marius Patraş, a închiriat un spaţiu într-o zonă uşor accesibilă a oraşului şi şi-a construit de la zero un atelier al său de croitorie, pe care l-a botezat Maison ChouChou.

ATELIER PENTRU CEI MICI

Era un vis mai vechi, pe care în Franţa l-ar fi putut pune mai greu în aplicare. Însă Alexandra nu este parte doar din propria afacere, ci îl susţine şi pe soţul său, în celălalt proiect pe care îl au împreună, Rendez-Vous Creativ, un atelier în care cei mici, în special, îşi dezvoltă simţul estetic, se familiarizează cu noţiunile de bază ale limbajului plastic. Şi Marius, la rândul său, colaborează cu Alexandra Andriescu la design-ul hainelor.

„Am venit în vara lui 2013 din Franţa, să vedem ce s-a schimbat de când am plecat şi ne-am reconfirmat faptul că trebuie să ne întoarcem, iar în toamna următoare, în octombrie, am făcut pasul, am găsit spaţiu şi în noiembrie am început“, spune Alexandra Andriescu.

ÎNCEPUTURILE MAISON CHOUCHOU

Tânăra ieşeancă şi-a dorit atelierul său de creaţie încă de mică, chiar dacă, pe atunci, doar visa cu ochii deschişi. A pornit la drum pe latura artistică de la 10 ani şi a experimentat foarte multe tehnici, de la cele de pictură şi desen, până la cele de design interior şi design vestimentar. Până la urmă, a ales ceea ce a considerat că este compatibil cu drumul său: design-ul vestimentar. Liniile clare, precise, arhitectura vestimentaţiei, simplitatea şi geometria croiului, care nu trişează, ci subliniază exact forma dorită, definesc stilul hainelor pe care Alexandra Andriescu le desenează şi le coase în atelierul său.

image

Atelierul Maison ChouChou FOTO Arhiva Personală

Ideea de a deschide casa ChouChou i-a venit Alexandrei prin 2011, când era în Franţa, în atelierul său de pictură de atunci. 

Mi-am dorit dintotdeauna să am acest atelier, dar conceptul Maison ChouChou s-a implementat acum trei ani jumătate-patru, în Franţa. Prin crearea acestui atelier mi-am dorit să pun în valoare tot ce am reuşit să învăţ până în acel moment: tehnicile de desen, maturitatea cromatică extrasă din experienţa în pictură. Practic, am transpus pictura în haine“, mărturiseşte tânăra.

PRINCIPIILE ALEXANDREI

Alexandra ştia de la început ce-şi dorea de la propria afacere. Treptat, a căutat oameni împreună cu care să dea o formă finală hainelor, dar pentru producţie, momentan nu are mai mult de doi-trei colaboratori. Apoi a deschis magazinul online, a făcut firma Maison ChouChou şi a început să creeze, împreună cu soţul, Marius Patraş, în special paltoane şi mantouri.

Asta este şi linia principală pe care merge atelierul său. În timp, îşi doreşte, însă, să dezvolte gama vestimentară şi să adauge la colecţii şi rochii. A acordat din prima secundă o atenţie foarte mare calităţii materialelor, stofelor, dacă vorbim de mantouri. S-a axat pe culori cât mai intense, dar nu a fugit de griuri, a vrut să aibă un spectru cromatic cât mai larg. Fiind în contact permanent şi constant cu lumea artistică, tânăra se inspiră din cubism, din impresionism pe partea cromatică, din arhitectură şi din natură. Primăvara, de exemplu, foloseşte foarte mult verde în diferite combinaţii, cu albastru, cu griuri colorate.

PRIMA INTERACŢIUNE CU PRIMA DOAMNĂ

Femeia ChouChou nu se ancorează într-un trend, ea este deschizătoare de drumuri, încrezătoare în forţele şi formele proprii, în modul în care se raportează la alegerile sale, este o femeie rafinată, fascinantă, care-şi face simţită prezenţa prin acurateţe, prin gesturi, prin modul în care interacţionează cu ceilalţi.

O astfel de femeie a văzut Alexandra Andriescu şi în actuala primă-doamnă a României, Carmen Iohannis. Aşa că a contactat-o prin mediul oficial şi i-a prezentat produsele atelierului său, pe final de 2014.

Am apreciat-o încă de la primele sale apariţii şi mi-am dorit foarte mult ca dumneaei să intre în contact cu imaginea noastră, cu ceea ce promovăm noi. Aşa că m-am decis să-i prezint câteva idei despre ce facem noi în atelierul de la Iaşi pentru a vedea dacă există o compatibilitate între produsele noastre şi stilul dânsei. Doamna Carmen Iohannis a răspuns pozitiv la propunere şi i-am trimis, pentru început, un mantou, pe care l-a primit în Ajun de Crăciun, anul trecut, şi l-a purtat în prima zi de Crăciun, într-o apariţie publică la ceremonia religioasă“, povesteşte creatoarea.

image

Carmen Iohannis, purtând mantoul primit de la Alexandra Andriescu FOTO Facebook

PRODUSE UNICAT PERSONALIZATE

În martie 2015, la Sibiu, Alexandra Andriescu şi Carmen Iohannis s-au văzut şi faţă în faţă. Datorită faptului că linia principală a atelierului este cea a mantourilor, piese vestimentare pe care doamna Carmen Iohannis le îndrăgeşte, după cum i-a mărturisit tinerei artiste, are şi alte produse de acest tip, marca Maison ChouChou pe care le-a primit după întâlnirea de la Sibiu. Nu le-a purtat, încă, deoarece vremea s-a încalzit, dar va avea ocazia să o facă din toamnă.

De asemenea, soţia preşedintelui Klaus Iohannis a asigurat-o că îşi doreşte să continue colaborarea.Tocmai de aceea, tânăra a creat şi câteva modele unicat pentru doamna Iohannis.

La început am testat să vedem dacă linia noastră se potriveşte cu ceea ce dumneaei caută. Produsele pentru doamna Iohannis vor avea o cromatică mai deschisă, vom avea o linie specială pentru silueta sa, în culori calde, pastelate. Oricum, încă de la început a apreciat acurateţea croiului nostru, cromatica, am interacţionat într-un mod constructiv“, mai spune Alexandra Andriescu.

După cum ţine să nuanţeze Alexandra, doamna Carmen Iohannis vine cu un suflu nou în România, are o personalitate puternică şi un stil foarte bine conturat, alege cu discernământ tot ceea ce îi conturează stilul.

Colaborarea cu prima-doamnă a României este la început, dar startul bun îi dă Alexandrei Andriescu motive în plus pentru a dezvolta brand-ul Maison ChouChou. Până acum, cele mai multe cliente ale sale, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani sunt cu precădere din Iaşi, Bucureşti, Cluj.

Mai puteti citi:

Rendez-Vous Creativ, locul în care arta se întâlneşte cu business-ul: "Deocamdată, ce se întâmplă aici e un fel de ministudiu de piaţă

O ieşeancă studentă în Anglia, premiată de National Geographic, "vede" în sufletul oamenilor cu ajutorul aparatului foto: "În România nu aş fi reuşit"

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite