Cum arătau nunţile şi logodnele acum câteva secole. Ritualul semăna cu un război în care mirele era ameninţat cu sabia

Cum arătau nunţile şi logodnele acum câteva
secole. Ritualul semăna cu un război în care mirele era ameninţat cu sabia

În secolul XVIII, familia se forma în urma unor obiceiuri bine împământenite FOTO Historia

În renumita lucrare Descriptio Moldaviae, domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir dedică un capitol tradiţiilor pe care persoanele din regiunea Moldovei le aveau atunci când îşi uneau destinele. Nunţile boiereşti erau diferite de cele ale locuitorilor simpli.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dimitrie Cantemir explică traseul unirii destinelor unor tineri din momentul în care aceştia decideau să se căsătorească până când avea loc nunta propriu-zis. Încă de la începutul capitolului dedicat logodnelor şi nunţilor moldovenilor, Cantemir notează că vârsta la care tinerii se căsătoreau era decisă de Biserică şi era considerată o mare ruşine ca o femeie să fie cea care să aleagă cu cine se căsătoreşte.

Obiceiurile vremurilor spuneau că flăcăii, denumiţi „holtei”, erau cei care decideau cu cine se căsătoresc, ei trimiţând peţitori la părinţii fetei cu care voiau să se însoare.  După o primă negociere, rudele mirelui şi cu petiţitorii tocmiţi merg la casa părinţilor fetei urmând un ritual actoricesc prin care fecioara este cerută de la părinţii săi. Cantemir notează că viitoarea mirească este numită metaforic „fiară”, părinţii ei fiind rugaţi să o dea mirelui. „Dacă tăgăduiesc părinţii de al doilea, atunci staroştii (n.r. peţitorii) dau răspuns, zicând că câinii lor atâta sunt de adulmecători, în cât nicio data nu i-au înşelat, şi de acum le-au dat semnele cele mai adevărate, cum că fiara aceia pe care o caută ei, este ascunsă acolo. După aceia lăudându-se şi cu arme şi cu silă, scot apoi părinţii pe fiica lor, împodobită după putinţa şi averea lor, şi văzând-o staroştii , zic că aceasta este fiara pe care o căutau ei”, se arată în lucrare.

După tocmeală, în casa părinţilor viitorilor miri este chemat un preot sau un înţelept din sat, în faţa cărora cei doi miri fac schimb de inele. Următorul pas este înţelegerea dintre părinţi, care stabilesc data nunţii. Cantemir notează însă că acest ritual se aplica exclusiv ţăranilor, în privinţa fiilor de boieri fiind necesar acceptul domnitorului, dar şi al arhiereului.

„Căci cu pecetluitul sau mărturia Arhiereului se ia aminte ca să nu se facă vre o nuntă împotriva aşezământurilor Bisericii, şi cu învoiala şi ştirea Domniei, pentru ca să nu se unească mai aproape prin legătura aceasta multe neamuri boiereşti, fără voia Domnului”, se arată în Descriptio Moldaviae.

Mirele, ameninţat cu sabia

În ziua de luni de dinainte de nuntă, muzicanţi, adesea ţigani, merg alături de rudele mirilor la casele celor doi părinţi, acolo unde se organizează un ospăţ iar femeile cern făina pentru nuntă. În ziua cea mare, prietenii şi rudele  mirelui pleacă spre casa miresei pentru a o lua pe aceasta. Tinerii din partea miresei stau de pază şi încearcă să îi împiedice pe prietenii mirelui să intre. „Aceştia dau răspuns că ar fi trimeşi să vestească război, şi că oastea îndată are să sosească, ca să ia cetatea. După ce zic ei cuvintele acestea, îi poftesc în lăuntru, îi silesc de bea vre o cateva pahare de vin, şi după aceea, îi trimet iarăşi înapoi cu vre o câţiva din oaspeţii miresei, care, când văd că se apropie mirele, dau drumul conacarilor cu ocări şi degrabă se întorc ei iarăşi înapoi.”

După ce ajung la casa miresei, are loc o întrecere pe cai, cel care ajunge primul primind bacşiş de la mirească iar animalului punându-i-se cunună de flori. Seară, la biserica din sat are loc cununia, în momentul acestui ritual, în mijlocul bisericii, cei doi miri stand pe un covor aşezat în mijlocul bisericii, sub care sunt puşi galbeni.

„Lângă dânşii stau nunii care ţin două făclii potrivite, pe când le citeşte preotul slujba cununiei, le schimbă inelele câte trei ori şi împodobindu-i pe amândoi cu cununi, îi poartă împrejur de trei ori ca un danţ, cântând cântăreţii obicinuita cântare, în care vreme aruncă rudeniile pe la cel ce stau împrejur arginţii mărunţi, nuci şi hamei uscat, ca să arate că cer de la Dumnezeu, dătătoriul de viaţă, numai timpurile cele roditoare de nuci, de hamei, iar cea-l altă bogăţie şi însumare a lumii aceştia, pe toată trebue să o lepede.” În final, preotul dă celor doi miri pâine întinsă cu miere, din care cei doi tineri gustă de trei ori, după care invitaţii merg la casa miresei.

„După ce sosesc la casa miresei, se pun iarăşi de mănâncă şi beau până la nouă ceasuri de dimineaţă, când se adduce pe masă un cocoş fript cu pene cu tot, iar unul dintre oaspeţi se vâră supt masă, şi cântând ca cocoşul, vesteşte revărsarea zilei. Atuncea toţi oaspeţii dau câte un bacşiş bucătarului, se ridică de la masă, iar mirele cu mireasa, ţiindu-se de mână, stau în mijlocul casei, pe când un scriitor citeşte cu glas izvodul cel de zester şi apoi zestrea aceasta care era mai înainte pus într-o cameră deosebită ca să o vază toţi oamenii, se încarcă toată într-un car şi se adduce la casa mirelui”.

Când cei doi miri ies din casă pentru a merge la casa mirelui, fraţii miresei, sau părinţii, stau în dreptul uşii cu o sabie, până ce primesc de la mire un dar, de cele mai multe ori un cal.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: