Cum a ajuns Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Iaşi adăpost pentru penali şi incompentenţi

Cum a ajuns Comisariatul
pentru Protecţia Consumatorilor din Iaşi adăpost pentru penali şi incompentenţi

Alexandru Hordilă, Ioan Leonte şi Radu Mihăileasa sunt trei dintre angajaţii cu probleme de la OPC Iaşi

Instituţia care reprezintă interesul consumatorilor în raport cu operatorii privaţi a angajat în ultimii ani mai multe persoane care şi-au părăsit vechile locuri de muncă în urma unor scandaluri. Două dintre aceste personaje au ocupat funcţii cheie în cadrul instituţiei, având o puternică susţinere politică, în ciuda problemelor pe care le aveau.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi s-a obişnuit, în ultimii ani, să „recicleze” tot felul de personaje care şi-au pierdut funcţiile publice din cauza diferitor probleme, penale sau administrative.

Cel mai relevant dintre acestea este al fostului primar al comunei Gorban, Ioan Leonte, care a trecut examenul pentru a deveni şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Iaşi fix în ziua în care Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată pentru fraudarea unor fonduri bugetare, respectiv 13 decembrie 2012.

În vara aceluiaşi an, Leonte fusese arestat preventiv pentru 24 de ore, dar eliberat de judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi. Leonte pierduse alegerile şi îşi pusese toţi sătenii în cap din cauza afacerilor pe care le derula în comună. În acest dosar, fostul primar din Gorban era acuzat că a arendat cu titlu gratuit o păşune de 461 de hectare către firma Agroind Gorban, de pe urma căruia societatea ar fi primit subvenţii de 75.000 lei de la APIA, sumă din care 30.000 lei ar fi ajuns la Leonte, conform DNA. În iunie anul trecut, Leonte a fost condamnat pe fond la 3 ani şi opt luni de închisoare cu executare. 
 
Leonte mai este trimis în judecată într-un alt dosar, din decembrie 2014, alături de judecătorul militar Radu Tărniceru, fost şef al Tribunalului Iaşi, de magistraţii Manuela Ciopraga şi Monica Lăcustă şi afaceristul Manuel Osoianu. În acest caz, DNA îl acuză pe Leonte că ar fi promis 50.000 de euro pentru a obţine o sentinţă favorabilă într-un litigiu în care una dintre firmele sale solicita intabularea a 182 de hectare. Tot în iunie 2016, Leonte a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare în acest caz. Înainte ca şi acest dosar să ajungă în instanţă, Leonte a fost schimbat din funcţie ca urmare a „rupturii” dintre liberali şi social democraţi şi a devenit simplu comisar, funcţie din care este suspendat pe durata procesului penal.
 
După „experimentul Leonte”, în urmă cu aproximativ un an de zile, în rândul comisarilor de la CJPC a ajuns un funcţionar public care şi-a pierdut postul ca urmare a începerii urmăririi penale pe numele său. Radu Mihăileasa, fost şef serviciu în cadrul actualului Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (CRFIR) Iaşi, a fost suspendat din această funcţie în noiembrie 2013 de către şeful structurii centrale, alături de fostul său şef de la Centrul Regional, Liviu Bulgaru, şi un subaltern al acestuia. Aceştia încă sunt verificaţi pentru că ar fi modificat punctajul unui proiect depus de primăria Moldoviţa, din Suceava, astfel încât să primească 2,5 milioane de euro prin Măsura 322, pentru dezvoltarea mediului rural.
 „Domnul Mihăileasa este comisar la noi de circa un an de zile. Dumnealui este angajat pe perioadă determinată pentru că este cineva plecat în concediu de creştere a copilului, deci nu este definitiv. A venit la concurs şi a câştigat. Într-adevăr, el are raportul suspendat la Oficiul pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi nu poate exercita acea funcţie, dar nu îi putem îngrădi dreptul de a lucra aici. Când va exista o sentinţă definitivă care să îi interzică exercitarea unei funcţii publice, atunci nu se va putea angaja. Pe cazierul administrativ pe care îl scoatem noi când angajăm nu apare nicio interdicţie”, a spus Alexandru Hordilă, comisar şef al CRPC Iaşi. 
Inclusiv Alexandru Hordilă, şeful instituţiei la nivelul regiunii de nord – est, a ajuns în acest post după ce şi-a pierdut funcţia de şef al Poliţiei Locale în urma unui scandal public. În martie 2013, trei busturi din bronz au fost furate din Parcul Copou în timpul nopţii, fără ca vreun poliţist local să îi deranjeze pe hoţi. Ca pedeapsă, Primăria Iaşi l-a demis pe Hordilă şi l-a detaşat pe un post de inspector, însă ulterior, cu susţinerea PSD, a fost „propulsat” în funcţia pe care o ocupă şi astăzi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările