Cum afectează poluarea masivă a aerului psihicul. „Este ca o cameră de gazare la Auschwitz”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

„Riscul de afectare psihică şi organică pluteşte în aer”, este semnalul de alarmă pe care îl trage un medic specialist psihiatru din Iaşi. Un studiu recent a arătat că poluarea afectează persoanele cu tulburări psihice, dar şi pe cele care nu au mai avut suferinţe psihice în trecut.

Un studiu realizat de un grup de oameni de ştiinţă a relevat o posibilă legătură între poluare şi creşterea prevalenţei bolilor mintale şi neurologice. Cercetătorii americani au descoperit o posibilă asociere între poluare şi tot mai desele cazuri de depresie, tulburări bipolare sau alte afecţiuni psihice. Şi specialiştii români trag un semnal de alarmă. 

„Există ipoteza conform căreia particulele poluante pot afecta creierul pe căi neuroinflamatorii şi care duc la apariţia unor simptome asemănătoare depresiei, după cum am constatat în studiile realizate în laborator”, a plecat cercetătorul american Andrey Rzhetsky.

Fenomenul a fost întâlnit şi în România. Medicii specialişti psihiatri din ţara noastră subliniază o anumită legătură între poluare şi tulburările psihice tot mai des întâlnite în ultimii ani. 

Făcând o comparaţie cu perioada rezidenţiatului, dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru, spune că, dacă atunci perioada de vară era una lejeră din punct de vedere a adresabilităţii bolnavilor în spital, acum secţiile sunt pline.

 „Îmi amintesc de perioada rezidenţiatului în care perioada de vară era una lejeră, acum secţiile sunt pline. Tineri abia ieşiţi din perioada adolescenţei nu mai fac faţă sarcinilor de viaţă şi ajung la internare. Ne gândim la riscurile tehnologiei în exces, a dorinţei prea mari de a ţine pasul cu viaţa asta zbuciumată. Dar la riscul poluării ne gândim? Să ne pună pe gânduri şi să ne călăuzească paşii înspre o viaţă mai curată”, explică medicul psihiatru Cozmin Mihai.

Cauzele se află în mâna omului

Dr. Cozmin Mihai, specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi şi coautor la mai multe studii psiho-sociale pe diverse teme, a publicat un text despre modul în care poluarea se răsfrânge asupra psihicului. Medicul ieşean vorbeşte despre cauzele acestui fenomen, care, de cele mai multe ori, se află în mâna omului, prin deciziile pe care le ia zilnic.

Potrivit acestuia, un studiu recent a conchis că poluarea produsă de maşinile pe combustibili fosili decompensează persoanele cu tulburări psihice şi le poate afecta chiar şi pe cele care nu au mai avut suferinţe psihice în trecut.

„Trafic aglomerat, aer poluat, nori de praf şi noxe suficiente cât să îţi cauzeze suferinţe pulmonare. Şi nu e doar atât. Suferinţa noastră se răsfrânge şi asupra psihicului. În aer pluteşte riscul de afectare psihică şi organică, iar noi acceptăm asta în cel mai silenţios mod cu putinţă. Cartiere noi, blocuri construite în mod haotic, avize de construcţie oferite cu prea multă lejeritate şi riscul final de străzi aglomerate cu maşini spumegând noxe ce ne scurtează viaţa”, explică dr. Cozmin Mihai. 

„Planuri de «dezvoltare urbană» sau «ucideri în masă»?”

Este o situaţie alarmantă pentru toţi cei care îşi petrec o bună parte din zi într-o aglomeraţie de maşini cu motorul pornit sau în zone unde se construieşte haotic, spune specialistul. Pe termen lung, riscurile sunt imense.

„Se gândeşte cineva că aceste planuri de «dezvoltare urbană» sunt, de fapt, «ucideri în masă»? Precum o cameră de gazare la Auschwitz, doar că timpul nostru petrecut în «lagărul» cu dioxid de azot este unul mai îndelungat, dar cu acelaşi deznodământ”, subliniază medicul din Iaşi. 

El face referire şi la o acceptare tacită din partea populaţiei.

„Observăm că nu este normal să fie oferite atâtea avize de construcţie fără niciun plan de dezvoltare a infrastructurii în zonele deja aglomerate şi cu o arie construibilă ce depăşeşte orice limită. Şi totuşi se construieşte, se populează şi automat se îmbâcseşte aerul de la o zi la alta”, a declarat psihiatrul Cozmin Mihai. 

Comoditatea cu care ne-am obişnuit accentuează acest fenomen. Foarte puţine persoane renunţă la maşina personală pentru o plimbare cu bicicleta, de exemplu. Specialiştii spun că România este cimitirul maşinilor vechi, ceea ce duce la o creştere a poluării.

„E ca şi cum ai face aerosoli în spatele unei ţevi de eşapament, trăind cu o nonşalanţă naivă că toate acestea nu te vor afecta. Surpriză! Plămânii şi creierul tău spun altceva. Riscul ca organismul tău să cedeze de la o zi la alta este corelat cu nivelul acestor noxe distrugătoare”, mai subliniază psihiatrul din Iaşi.

Poluarea şi afectarea memoriei

Efectele grave se observă pe termen lung, iar de cele mai multe ori sunt ireversibile, spun specialiştii. 

Expunerea pe o perioadă mai mare de timp la agenţii poluatori din mediu conduce la un declin cognitiv. Asta se traduce prin afectarea memoriei, care se poate complica cu tulburări cognitive şi demenţă.

„Din practica clinică vă relatez că demenţa este un diagnostic întâlnit în fiecare zi. Numărul acestor cazuri a explodat în ultimii ani. În anii trecuţi, acest diagnostic era întâlnit cel mai adesea la persoanele trecute de 80 ani. Nici demenţa nu mai respectă regula vârstei, iar cazurile depistate sunt într-un număr îngrijorător. Stresul, poluarea, mâncarea plină de conservanţi, aluminiul cât şi faptul că prea ne-am conformat vieţii moderne reprezintă factori de risc pentru sănătatea noastră psihică şi fizică”, explică dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru. 

Spitalele de psihiatrie sunt pline

Efectele acestui fenomen se reflectă în numărul tot mai mare de pacienţi care sunt internaţi în spitalele de psihiatrie din ţară, unii dintre ei la vârste fragede.

„Povestesc asta cu apropiaţii mei şi le spun că sunt pus pe gânduri de multă vreme cu privire la faptul că în psihiatrie nu se mai respectă calendarul de îmbolnăviri”, spune medicul ieşean.

Acum, secţiile sunt pline, pacienţii decompensaţi abia mai au loc în spital şi numărul pacienţilor tineri s-a înmulţit covârşitor.

„Tineri abia ieşiţi din perioada adolescenţei nu mai fac faţă sarcinilor de viaţă şi ajung la internare. Din studiul cercetătorilor pe mii de pacienţi reiese că expunerea copiilor la poluare îi poate îmbolnăvi psihic cauzându-le tulburări la vârsta adultă”, explică dr. Cozmin Mihai. 

Soluţii

În aceste condiţii, specialiştii subliniază că avem nevoie de timp petrecut în natură. Să ne înconjurăm de plante verzi, flori şi copaci. Pe lângă toate acestea, dreptul la o viaţă sănătoasă poate fi pus în practică prin semnarea de petiţii.

„Să ne cerem drepturile, să semnăm petiţii prin care să blocăm lăcomia unora de a suprapopula zonele aglomerate, să ne sortăm deşeurile şi să ne îndreptăm spre protejarea mediului cât mai mult cu putinţă. Oceane pline de plastic, oraşe intoxicate cu noxe, intersecţii aglomerate, timp petrecut în traficul îmbâcsit şi sănătatea noastră aflată într-o continuă degradare precum topirea gheţarilor din Groenlanda şi Antarctica. Rămânem inerţi sau luăm atitudine, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi”, a conchis dr. Cozmin Mihai, medic specilist psihiatru. 

Dacă poluarea aerului expandează decompensările psihice şi cresc riscul de sinucidere, atunci se impune o prevenţie prin îmbunătăţirea calităţii aerului. Astfel, se va reduce presiunea pe serviciile de sănătate mintală, aşa cum a afirmat şi preşedintele Colegiului Regal de Psihiatri. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Gheorghiţă anunţă că doza booster pentru Moderna va fi înjumătăţită. Ce se va întâmpla cu doza a doua pentru cei vaccinaţi cu Johnson & Johnson

Viaţa ultimilor grofi din cea mai bogată familie din Transilvania. Ce se petrecea în luxosul castel al urmaşilor de cnezi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite