Cu cât se vinde gramul de “fericire” la stradă. O anchetă DIICOT loveşte dur în mafia drogurilor din Moldova

Cu cât se vinde gramul de “fericire” la stradă. O anchetă DIICOT loveşte dur în mafia drogurilor din Moldova

60 de consumatori de droguri au fost identificaţi de procurorii DIICOT

Procurorii DIICOT au efectuat în cursul zilei de astăzi, 23 de percheziţii în judeţele Botoşani, Iaşi şi Suceava într-un dosar de crimă organizată privind comercializarea de droguri şi de produse cu efect psihoactiv.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit procurorilor, gruparea specializată în trafic de droguri era formată din 40 de persoane, fiind alcătuită pe mai multe paliere infracţionale. Potrivit anchetatorilor, activitatea reţelei ar fi început în anul 2013, aceasta coagulându-se pe raza judeţului Botoşani.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, pe raza judeţului Botoşani au fost puse bazele unor  grupări infracţionale organizate, care au acţionat până în cursul anului 2015,  în mod coordonat, desfăşurând în mod repetat, activităţi de procurare, transport, ambalare, deţinere în vederea vânzării, distribuţie şi vânzare, fără drept de droguri de risc şi de mare risc, precum şi de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, obţinând importante foloase materiale fără a ţine seama de efectul nociv asupra sănătăţii consumatorilor”, au precizat procurorii.

Aceştia au mai arătat că au identificat două grupări infracţionale organizate interconectate între ele, constituite în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi de risc precum şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Drogurile şi substanţele cu caracter psihoactiv erau comercializate cu sume cuprinse între 60 şi 100 lei/gram, pe raza municipiilor Botoşani şi Suceava, în regim stradal pe bază de comenzi telefonice.
Anchetatorii au identificat 60 de consumatori care îşi procurau drogurile de la membrii reţelei. 75 de persoane sunt audiate astăzi, 30 iunie, la sediul DIICOT Botoşani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: