Coşmarul de luni dimineaţă la Iaşi. Ore în şir petrecute de bătrâni şi bolnavi la birourile de internări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolnavii care vin luni să se interneze în spitalele din Iaşi trebuie să aştepte şi câte patru ore la ghişee. Reprezentanţii unităţilor medicale spun că prima zi a săptămânii este cea mai aglomerată deoarece oamenii evită spitalizarea în weekend. În plus, nu este suficient personal pentru  face faţă numărului mare de bolnavi.

Lunea dimineaţa, bolanvii au de trecut un test de rezistenţă dacă vor să se interneze în unităţile medicale din Iaşi. La ghişeele de internări se formează cozi imense, iar pacienţii trebuie să aştepte în picioare, îngrămădiţi, ore în şir înainte de a se schimba în pijamale şi de a merge în salon.

Birourile de internări sunt luate cu asalt de la prima oră a zilei, iar personalul insuficient cu greu face faţă numărului mare de solicitări. 

Una dintre unităţile cele mai agglomerate este Spitalul ‘’Dr. C. I. Parhon’’ din Iaşi, unde se tratează persoane cu afecţiuni la rinichi din toată Moldova. Bolnavii sunt nemulţumiţi de aglomeraţie şi se plâng că pierd ore bune până la internare. 

‘’Stau nemâncată de la 7 dimineaţa, mai am şi alte boli şi cred că în ritmul în care merg lucrurile abia la ora 16 o să fac internare. Este o bătaie de joc, ar trebui să fie mai multe ghişee, să fie mai multă organizare’’, spune o pacientă. 

Medicii spun că se ajunge în această situaţie deoarece lunea vin cu 20% mai mulţi bolnavi decât în restul zilelor.

‘’În comparaţie cu anul 2012, la internările de zi, deci foile de ambulatoriu, numărul este dublu de pacienţi. În 2015 am avut 31.000 de mii de foi de observaţii în comparaţie cu 15.000 în 2012. Fiind singurul centru regional de tratare a afecţiunilor rinichilor adresabilitatea este foarte mare. Principalul lucru care s-ar putea face este un ambulatoriu nou. Există o diferenţă lunea faţă de zilele celelalte din săptămână, un număr de 20% mai mare de pacienţi'', spune Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului ''Dr. C. I. Parhon'' Iaşi. 

De ore în şir de aşteptare la birourile de internare au parte şi bolnavii care ajung la cel mai mare spital din Moldova. Din cele 25 de clinici ale Spitalului ‘’Sfântul Spiridon’’ din Iaşi, doar 5 au birou propriu, restul au ghişee la comun. 

‘’Stăm aici şi ne călcăm în picioare. Stăm şi câte trei ore la rând, în picioare, înghesuiţi şi bolnavi. Astea sunt spitalele din România’’, spune un bolnav. 

Reprezentanţii spitalului spun că vor să treacă formalităţile de internare către clinici pentru a evita această aglomeraţie. 

Vă mai recomandăm:

Cea mai lungă listă de aşteptare de la un spital din Iaşi: bolnavii sunt programaţi peste un an la un aparat SF

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite