Corlăţean i-a întâmpinat la Iaşi pe răniţii în accidentul rutier din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, i-a întâmpinat, miercuri, pe Aeroportul din Iaşi, pe cei nouă cetăţeni români victime ale accidentului rutier din Franţa de pe 2 septembrie, repatriaţi cu o aeronavă militară.

Corlăţean a ţinut "să se asigure personal că acţiunea de repatriere s-a derulat în cele mai bune condiţii şi că aceştia vor beneficia de asistenţa medicală necesară si de atenţia care se impune în astfel de cazuri", precizează un comunicat de presă al MAE.

"Dorim să mulţumim în primul rând autorităţilor franceze pentru sprijinul neîntârziat pe care ni l-au acordat încă de la producerea nefericitului accident, dar şi comunităţii românilor din Franţa care s-a implicat voluntar în acţiunile de întrajutorare a semenilor lor, dovedind încă o dată că românul are spirit solidar. Vom continua să acordăm tot sprijinul necesar cetăţenilor români care au rămas internaţi în unităţile spitaliceşti din Franţa, până când starea lor va permite repatrierea", a declarat Corlăţean, potrivit comunicatului.

Acţiunea de repatriere a fost organizată şi coordonată de către Ministerul Afacerilor Externe, prin Unitatea de Alertă din cadrul Centrului Consular de Crize, fiind susţinută financiar din fondurile alocate MAE, prin Legea bugetului de stat pe anul 2012, pentru gestionarea crizelor, alertelor consulare şi reacţiilor rapide.

Nouă cetăţeni români victime ale acestui accident rutier au fost preluaţi miercuri, în jurul orei 8.30, din Franţa cu o aeronava militară a Forţelor Aeriene Române, care a aterizat pe Aeroportul Internaţional din Iaşi în jurul orei 19.00. Cetăţenii români au fost luaţi în grijă de către medici ai SMURD şi de reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, urmând a fi repartizaţi în unităţi medicale de specialitate.

La bordul aeronavei militare s-a aflat un diplomat care a avut rolul de a acorda asistenţă consulară de specialitate şi un echipaj SMURD format din trei medici şi patru asistenţi medicali care au asistat pacienţii pe timpul transportului. Aeronava militară a fost pusă la dispoziţie de către Ministerul Apărării Naţionale.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice, a fost permanent în contact cu autorităţile franceze şi a acordat întreg sprijinul cetăţenilor români implicaţi în accident şi va continua să acorde asistenţă pentru repatrierea cetăţenilor români aflaţi încă sub tratament medical în Franţa, mai precizează comunicatul MAE.

Accidentul din 2 septembrie s-a soldat cu moartea unei fetiţe românce şi rănirea altor 42 de români, autocarul cu care aceştia se deplasau răsturnându-se pe autostrada A8.

Câţiva răniţi rămân internaţi în spitale din sud-estul Franţei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite