Conacul unde se dezleagă limbile oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai importante etape din viaţă sunt povestite de licoarea lui Bachus, într-o casă boierească de la sfârşitul secolului al XVIII-lea din Hârlău. Muzeul Viei şi Vinului de la Hârlău, judeţul Iaşi, surprinde prin diversitatea obiectelor expuse şi puterea de a smulge vizitatorul din cotidian şi a-l face să trăiască, pas cu pas, istoria vinului în Moldova.

Scăldat într-o oază de verdeaţă şi parfum de viţă nobilă, conacul în care a fost amenajat Muzeul Viei şi Vinului de la Hârlău îşi aşteaptă vizitatorii. Cum dai înlături poarta din metal torsionat asemeni cârceilor de vie, te opreşti preţ de câteva clipe pentru a degusta rusticul elementelor care decorează curtea. Butoaie mari, luate parcă din braţele lui Setilă, mese şi scaune improvizate din butuci groşi, aleile pietruite şi liniştea mormântală pregătesc mintea şi sufletul vizitatorului pentru călătoria în instoria vinului Moldovei.

Intrarea în muzeu se face pe o uşă masivă din lemn. În primul holişor, pe dreapta, sunt aşezate suvenirurile: cărţulii, vederi, sticle cu vin. În holul următor, de-o parte şi de alta sunt camerele în care vizitatorul va trăi, rând pe rând, cele mai importante momente din viaţa unui om, toate „povestite“ de licoarea lui Bachus. Muzeograful Paul Iancu spune că locul este unic în Moldova şi că rivalizează cu cele mai importante muzee de profil din lume.

Cramele din burta conacului

„Muzeul oglindeşte prezenţa acestei băuturi miraculoase în viaţa omului, de la naştere, până la moarte, şi este structurată pe două niveluri şi 12 săli“, spune profesorul Paul Iancu. 

Primele trei săli, ale naşterii, nunţii şi morţii cuprind obiecte originale folosite la ceremonii religioase sau în cadrul sărbătorilor săteşti de odinioară. Banca de iertăciune din sala nunţii, masca pentru priveghi şi scoarţa de la 1861 pe care sunt înfăţişate pomul de înmormântare şi pasărea sunt doar câteva dintre obiectele de valoare ale muzeului. În a patra sală, vizitatorul va putea să retrăiască atmosfera hanului de odinioară şi să vadă felul cum era amenajată la interior casa săteanului în vechime.

Demisolul muzeului de la Hârlău ascunde alte detalii despre cum se obţinea vinul cu sute de ani în urmă. Teascurile imense din lemn greu, sala olarului cu zeci de ulcele din lut, atelierul dogarului şi nu în ultimul rând gârliciul beciului, unde dacă arunci un ban poţi să-ţi pui o dorinţă, adâncesc şi mai mult vizitatorul în universul bogat al viei şi vinului.

  Vizite nocturne şi degustări cu parfum

Profesorul Paul Iancu spune că de la inaugurarea din iulie 2006, în muzeu au intrat nu mai puţin de 15.000 de vizitatori, dintre care 5.000 de turişti din ţări străine precum Belgia şi Franţa. „Este singurul muzeu din ţară care organizează vizite nocturne, în special vara. Degustările de vinuri se fac în parcul din faţa conacului. La plecare, turiştii îşi pot lua ca suvenir o sticlă de vin care, în funcţie de vechime şi soi, variază ca preţ de la 12 la 90 de lei“, încheie muzeograful Paul Iancu.

Muzeul poate fi vizitat de luni până duminică, între orele 08.00 şi 18.00.  Pentru grupurile mai mari de turişti se fac rezervări cu 24 de ore înainte, întrucât sălile nu pot adăposti mai mult de 30 de persoane odată.
Preţul unui bilet este de 6 lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari se face o reducere de 3 lei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite