Cine este medicul cu 400.000 de euro „la ciorap”. Nefrologul Adrian Covic, unul dintre cei mai bogaţi doctori din ţară

Cine este medicul cu 400.000 de euro „la ciorap”. Nefrologul Adrian Covic, unul dintre cei mai bogaţi doctori din ţară

Adrian Covic este unul dintre cei mai buni medici nefrologi din ţară

Unul dintre cei mai cunoscuţi medici români pe plan internaţional, nefrologul Adrian Covic, de la Iaşi, a ajuns în vizorul autorităţilor după ce ANI a descoperit că are o avere de 400.000 de euro pe care nu o poate justifica.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un nou medic de renume din ţara noastră a intrat în vizorul autorităţilor. Medicul nefrolog Adrian Covic, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie şi unul dintre cei mai bogaţi medici din ţară, este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că ar avea o avere de 407.000 de euro pe care nu o poate justifica cu venituri oficiale obţinute în ultimii ani.
 
Inspectorii de integritate au anunţat că situaţia averii lui Adrian Covic, care este şi profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, urmează a fi analizată de către comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi iar, în cazul în care vor exista indicii că medicul a obţinut ilicit această avere, acesta ar putea fi incriminat penal. 
 
ANI susţine că a verificat averea medicului Adrian Covic şi a soţiei sale, Adina, asistent medical la Centrul de Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” şi că cei doi ar fi obţinut, în perioada 2003-2011, venituri de 3.897.122 de lei din funcţiile publice sau private deţinute. Cu toate acestea, au mai arătat inspectorii de integritate, conturile familiei Covic ar fi mult mai “generoase”. „Modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 5.554.875 lei“, au menţionat inspectorii. 
 
Cine este Adrian Covic 
 
Reprezentanţii ANI au menţionat că Adrian Covic a fost informat despre neconcordanţele din averea sa şi că a depus un punct de vedere în acest sens. „Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluatã a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare“, au mai precizat reprezentanţii ANI. Nefrologul nu a dorit să comenteze, însă, presei, acuzaţiile imputate de inspectorii de integritate. 
 
Adrian Covic a fost din 2003 până în 2012, director general, respectiv manager al Spitalului Clinic “Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, unitate ce acordă asistenţă medicală pacienţilor cu probleme renale din întreaga Moldovă. Din 2012, acesta a renunţat la şefia spitalului şi a devenit şef al Clinicii de Nefrologie şi coordonatorul compartimentului de medicină internă din cadrul aceleiaşi unităţi. Înainte de a descoperi neconcordanţe în averea sa, ANI l-a declarat pe Adrian Covic în stare de incompatibilitate, acuzându-l şi de conflict de interese. Inspectorii au menţionat că în perioada în care conducea spitalul ieşean, Covic ar fi deţinut funcţii şi la alte şapte societăţi comerciale. Două dintre acestea ar fi avut şi relaţii comerciale cu unitatea spitalicească ieşeană. 
 
Doctorul Adrian Covic este unul dintre medicii cu cea mai vastă activitate din domeniul Iaşi, el fiind membru al mai multor asociaţii de nefrologie internaţionale. Ieşeanul are foarte multe participări la conferinţe internaţionale de pe domeniul său de activitate şi semnează numeroase tratate ştiinţifice în nefrologie. 
 
Familia de medici Covic 
 
Adrian Covic este fiul uneia dintre cele mai renumite familii de medici din Iaşii ultimilor ani. Tatăl său, Mircea Covic, s-a bucurat de aceeaşi noterietate ca şi fiul său, fiind autorul a peste 100 de lucrări ştiinţifice, multe în reviste străine, despre genetica umană. La fel ca şi fiul său, Mircea Covic este profesor universitar de genetică la Universitatea de medicină din Iaşi şi fost preşedinte a Societăţii Române de Genetică Medicală. Mama lui Adrian Covic, Maria este şi ea profesor universitar şi specialist în medicină internă şi nefrologie. Şi ea este autoarea mai multor lucrări ştiinţifice în medicină. Una dintre firmele care i-ar fi adus acuzaţia de conflict de interese lui Adrian Covic, pentru relaţii comerciale derulate cu Spitalul “Parhon”, o are ca asociat pe Maria Covic, potrivit inspectorilor de integritate. 
 
Citeşte şi:

 

citeste totul despre: