Cinci rase de câini care-ţi păzesc cu străşnicie curtea. La ce preţuri se vând în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un câine care să izgonească hoţii este binevenit pentru oricine decide să se mute la casă, mai ales dacă imobilul este situat într-o zonă izolată. Vă prezentăm 5 dintre cele mai cunoscute rase de câini potrivite pentru curţi.

1. Ciobănescul german. Cunoscut în România şi sub numele de câinele lup, această rasă este una dintre cele mai inteligente, dovadă fiind şi faptul că este rasa cea mai folosită  de forţele de ordine. Câinele lup este un bun câine de familie însă poate deveni agresiv dacă simte că teritoriul îi este încălcat sau stăpânul se află în pericol. Un pui din această rasă se vinde pe site-urile de specialitate cu preţuri medii de 200 de euro însă, iar metişii sunt des întâlniţi în padocuri, de unde puteţi să îi adoptaţi. 

Imagine indisponibilă


2. Rottweiler. Rasă de origine germană perfectă pentru protecţia şi paza curţilor, chiar dacă, în funcţie de situaţie şi de modul în care au fost crescuţi, pot fi ceva mai periculoşi. Masculii ajung până la peste 50 de kilograme. Sunt câini inteligenţi, însă stăpânii sunt sfătuiţi să înceapă dresajul de la vârste cât mai mici deoarece patrupedele din această rasă sunt cunoscute ca fiind destul de încăpăţânate. Un exemplar de rasă pură poate fi cumpărat cu preţuri ce încep de la 100 de euro. 

Imagine indisponibilă


3. Doberman. Câine de talie mare, foarte energic, devotat în special unei singure persoane. Este inteligent şi, la fel ca şi câinii din rasa Rottweiler, are nevoie de un dresaj ferm, recomandat a fi făcut de o persoană cu experienţă. Preţul cu care poate fi cumpărat un câine din această rasă este de 250-300 de euro. 

Imagine indisponibilă


4. Bullmastiff. Foarte ataşat de stăpânii săi, un câine din această rasă nu se va sfii să atace intruşii, mai ales dacă simt pericolul. Pe site-urile de specialitate, preţul unui pui din această rasă porneşte de la 250 de euro. 

Imagine indisponibilă


5. Dog German. Intimidant mai degrabă prin dimensiune decât prin firea agresivă, acest câine nu este unul de atac însă poate speria intruşii prin lătrat, avertizându-şi astfel stăpânii. Preţul unui pui porneşte de la 350 - 400 de euro. 

Imagine indisponibilă
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite