Cinci maşini au fost implicate într-un accident rutier grav în judeţul Iaşi

Cinci maşini au
fost implicate într-un accident rutier grav în judeţul Iaşi

Cele două maşini implicate în accident. FOTO Ziarul de Iaşi

Poliţiştii rutieri din Iaşi au intervenit luni după-amiază, 14 octombrie, la un accident rutier grav petrecut pe raza localităţii Leţcani. Mai multe persoane au fost rănite.

Potrivit primelor informaţii oferite de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, în accident ar fi fost implicate cinci maşini, mai mulţi pasageri fiind transporaţi la spital. La faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale de la ambulanţă şi SMURD, precum şi echipaje de descarcerare.

Carambolul s-ar fi produs după ce două maşini, un Audi cu numere de Suceava şi un Volkswagen cu numere de Bucureşti, ar fi intrat în coliziune. Martorii susţin că şoferul primei maşini ar fi intrat pe contrasens fiind apoi izbit frontal de cel de-al doilea vehicul. Ulterior, alte maşini conduse regulamentar au intrat şi ele în coliziune.

La ora redactării acestei ştiri traficul din zonă era blocat, coada de maşini fiind de câţiva kilometri. Cei doi şoferi implicaţi în accident fusese transportaţi la spital starea lor fiind gravă.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: