Cinci lucruri mai puţin cunoscute despre sindromul Tourette

Cinci lucruri mai puţin cunoscute despre sindromul Tourette

FOTO Massachusetts General Hospital

Sindromul Tourette este o tulburare neurologică care debutează, de obicei, la copii cu vârste între patru şi şase ani, atingând cea mai mare severitate între 10 şi 22 de ani, conform Societăţii Europene pentru Studiul Sindromului Tourette. Cunoscută şi sub denumirea de „boala ticurilor”, cei diagnosticaţi au şi tedinţa de a rosti cuvinte obscene şi de a repeta cuvintele sau zgomotele celor din jur.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre sindromul Tourette, surpinse pe blog-ul Lifey:

1. Deşi sindromul Tourette nu este foarte frecvent adus în discuţie, acesta este însă aproape la fel de comun ca autismul. În Statele Unite ale Americii, 1% dintre copii suferă de această afecţiune. Conform statisticilor, ponderea americanilor care au autism este la fel de mare, acesta fiind însă mult mai uşor de recunoscut prin simptomele sale.

2. Fiecare persoană diagnosticată cu Tourette are ticuri unice. Deşi multe persoane pot avea ticuri similare, conform specialiştilor nu vom întâlni două persoane care să aibă aceeaşi combinaţie de ticuri.

3. Ticurile se schimbă de-a lungul vieţii. Foarte rar copiii diagnosticaţi cu Tourette vor avea aceleaşi ticuri şi după 20 de ani. De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă diferă şi severitatea cu care se manifestă acestea.

4. Boala afectează mai mult bărbaţii. Multe femei se luptă de asemenea cu afecţiunea, însă numărul bărbaţilor este de patru ori mai mare.

5. Nu toţi cei care au sindromul Tourette înjură. De fapt, mulţi dintre cei care au afecţiunea nu folosesc cuvinte obscene. Specialiştii spun că 1 din 10 persoane diagnosticate au şi această condiţie specifică.

Citiţi şi:

Totul despre sindromul Tourette

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările