Cere daune de la şef pentru că nu l-a respectat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Angajatul unei firme de pază şi-a dat în judecată şeful pentru că l-ar fi umilit de faţă cu colegii.

Iulian Lupescu a cerut de la Ioan Căuneac, directorul firmei de pază şi fost şef al Secţiei II de Poliţie, 5.000 de lei dauune morale. De asemenea, angajatul a solicitat magistraţilor să-l oblige pe şeful său să ia toate măsurile pentru respectarea demnităţii în muncă.

Lupescu susţine, în plângerea adresată Judecătoriei Iaşi, că, pe 6 iulie 2012, directorul firmei de pază la care lucrează i-a adresat cuvinte jignitoare. „Discutând cu Ioan Căuneac cu privire la evenimentele petrecute la un obiectiv aflat sub paza firmei, acesta s-a remarcat printr-o atitudine intimidatoare. Chiar şi în situaţia în care în care am pus capăt discuţiei domnul director Căuneac Ioan a continuat, adresându-mi cuvinte jignitoare şi injurii", susţine Iulian Lupescu, în plângerea adresată instanţei.

Foştii comisari de la Garda Financiară Iaşi cer 60.000 de euro daune morale

Acesta a susţinut că şeful său l-a umilit în faţa colegilor. „ Momentul a fost unul de umilinţă maximă, în condiţiile care martorii acestei scene au fost colegii de serviciu. Demnitatea mi-a fost încălcată prin jignirile şi injuriile aduse. Aceste jigniri m-au făcut să mă simt umilit, iar umilirea s-a făcut în faţa martorilor. Se impun aceste daune morale", a precizat angajatul firmei de pază, în plângerea adresată instanţei.Primul termen al procesului va fi, pe 9 septembrie, la Judecătoria Iaşi.

Într-o unitate sunt anumite funcţii. Dacă am avut o anumită atitudine, înseamnă că am avut un motiv. Nu am intenţionat să îl jignesc. Instanţa îşi va spune cuvântul", a declarat Ioan Căuneac.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite