Centrele de vaccinare, luate cu asalt de ieşeni. Cifre record în acest weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: UMF Iaşi
FOTO: UMF Iaşi

Ieşenii au luat cu asalt în acest weekend centrele de vaccinare, mai ales centrul de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, unde este organizat un maraton de vaccinare.

O cifră zilnică record de aproape 6.200 de doze administrate s-a înregistrat ieri în privinţa numărului vaccinărilor în judeţul Iaşi.

Au fost administrate 6.194 de doze, iar dintre acestea au fost 3.279 persoane care au primit prima doză, iar 2.915 persoane au fost vaccinate cu a doua doză.Pe parcursul întregii campanii, cu prima doză s-au vaccinat 160.234 de oameni, iar 112.499 de persoane au primit şi rapelul (a doua doză a vaccinului).

În toate centrele de vaccinare din judeţul Iaşi s-au administrat până acum 272.733 doze de vaccin împotriva COVID-19.S-au utilizat vaccinuri Pfizer, Moderna, AstraZeneca, iar începând de pe 6 mai au început să fie administrate şi vaccinurile Johnson&Johnson, acestea din urmă prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.

Maratonul de Vaccinare început la Universitatea de Medicină şi Farmacie este un real succes, circa 4.000 de persoane fiind vaccinate în 48 de ore de la startul maratonului, care se încheie luni dimineaţă, la ora 8.00. 

De asemenea, vaccinarea fără programare continuă la Iaşi şi în alte centre, precum Cinema Victoria sau la drive-thru, în parcarea Carrefour ERA. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

„Povestea noastră o spunem noi, nu Vestul”. Cum funcţionează armata de superfani care împrăştie propaganda Chinei peste graniţe

Soluţia „miraculoasă” prin care au reuşit elveţienii să scape de cerşetorii români. „Era teroare, parcă eram sub asediu”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite