Cea mai profitabilă săptămână pentru operatorii de turism din Iaşi. Toate locurile de cazare sunt ocupate de Sfânta Parascheva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pregătiri de Sărbătorile Iaşiului 2018
Pregătiri de Sărbătorile Iaşiului 2018

Săptămâna în care se marchează Hramul Sfintei Parascheva şi care coincide cu Sărbătorile Iaşiului este cea în care este cel mai greu de găsit un loc de cazare în hotelurile şi pensiunile din oraş sau în Zona Metropolitană.

Turiştii şi pelerinii care nu şi-au rezervat din timp un loc de cazare pentru perioada 11-14 octombrie, nu mai au nicio şansă pe ultima sută de metri. În această perioadă, orice rezervare pe site-urile specializate sau telefonic este întâmpinată cu răspunsul: „Ne pare rău, nu mai sunt locuri de cazare disponibile!”.

„Locuri de cazare pentru această săptămână nu mai sunt. Am avut rezervări încă de la începutul anului pentru perioada 10-15 octombrie“, a transmis reprezentanta unui hotel din zona centrală a Iaşiului. Nici apartamentele care se rezervă în regim hotelier în Iaşi nu mai sunt disponibile pentru această perioadă. Singurele locuri sunt la marginea judeţului, unde pentru două persoane o cameră rezervată într-o pensiune din Paşcani poate depăşi 200 de euro, în intervalul 10-14 octombrie. 

Orice căutare pe site-urile specializate îi trimite pe turişti să se cazeze în alte judeţe precum Vaslui sau Botoşani, la cîţiva zeci de kilometri distanţă de centrul Iaşiului, acolo unde, de joi, vor fi soase din Catedrala Mitropolitană moaştele Sfintei Parascheva.

Pregătiri pentru sărbătoarea religioasă şi cea laică

În acest an, alături de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aduse la Iaşi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Potrivit programului anunţat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, joi, de la ora 06.30 va avea loc Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoţesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. 

Tot joi, de la 18.30, vor ajunge la Aeroport moaştele Sfintei Ecaterina. Vineri, de la ora 19.00 la 20.30 va avea loc Pelerinajul „Calea Sfinţilor”, pe traseul;  Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană. Duminică, 14 octombrie, de Hramul Sfintei Parascheva, Sfânta Liturghie va fi oficiată pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt.  

Concertul organizat de municipalitatea ieşeană este programat luni, 15 octombrie. Pe scena din faţa Palatului Culturii vor urca Delia, Holograf, Iris, Compact, Nicoleta Nucă, Trupa N&D şi Trupa Rao. Evenimentul va fi prezentat de Dan Negru, iar concertul va fi urmat de un foc de artificii. Bugetul pentru spectacolul de opt ore ajunge la 700.000 de lei. 

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite