Cea mai mare tragedie din istoria Căilor Ferate Române şi al treilea cel mai groaznic dezastru din lume: 1.000 de morţi lângă Iaşi, o catastrofă neelucidată
0Catastrofa feroviară petrecută în localitatea ieşeană Ciurea în dimineaţa zilei de 1/13 ianuarie 1917 a fost clasificată în top 3 cele mai grave accidente de tren petrecute vreodată în lume.
Între 1.500 şi 5.000 de oameni, călători-refugiaţi într-o garnitură improvizată care parcurgea distanţa Galaţi-Iaşi în noaptea de 31 decembrie 1916/1 ianuarie 1917 (n.r. - potrivit calendarului Iulian aflat încă în vigoare la data respectivă, astăzi 12/13 ianuarie 1917) au fost implicaţi în cel mai grav accident feroviar din istoria României.
Condiţiile erau extrem de vitrege. În plin război mondial, România cedase recent Germaniei partea de sud a ţării, iar zeci de mii de oameni încercau să fugă spre Moldova, din calea năvălitorilor. În aceste condiţii, trenul de Etapă 1 sau „Curierul” a plecat din Galaţi spre Iaşi în ziua de vineri, 30 decembrie 1916/11 ianuarie 1917. Brăila tocmai fusese ocupată de germani, care începuseră să bombardeze Galaţiul. Populaţia din ambele oraşe încerca cu disperare să fugă. Mai mult decât atât, una dintre cele două locomotive ale garniturii fusese lovită de bombe şi a durat mai multe ore până când a fost înlocuită.
Populaţiei civilă, care s-a înghesuit în tren, i s-au adăugat elevi şi soldaţi aflaţi în permisii, ofiţeri şi soldaţi ruşi, membri ai misiunii militare franceze. Printre cei mai cunoscuţi călători aflaţi în tren s-a numărat Yvonne Blondel, fiica fostului ambasador francez la Bucureşti. Aceasta avea să scrie ulterior una dintre cele zguduitoare mărturii despre accident, povestită în cartea Journal de guerre 1916-1917: Front sud de la Roumanie, Editions L'Harmattan, 2002.
"Trenul era colosal de lung şi format dintr-o amestecătură de vagoane: vagoane de dormit, vagoane pentru misiuni, vagoane pentru restaurant, vagoane de clasa I, a II-a, a III-a şi era tras de două maşini [locomotive]. Vagoanele de dormit, restaurant, clasa I şi a II-a erau cu încălzire cu calorifere, vagoanele clasa a III-a cu sobe de fier cu cărbuni. Majoritatea vagoanelor erau iluminate cu lămpi cu gaz. Ca la război, totul este problematic: îmbulzeala la tren era mare, în vagoane se urcau diferite misiuni militare ale aliaţilor, cu generali, ofiţeri superiori, sute de soldaţi români şi ruşi şi tot felul de cetăţeni. Vagoanele gem de lume, iar soldaţii se urcă pe scări, tampoane, la frâne şi pe acoperiş", a povestit în 1979, într-o înregistrare audio document, generalul Dumitru Tăutu, suprevieţuitor al tragediei, pe atunci un tânăr ofiţer în vârstă de 20 de ani.
Trenul a mers împleticit până în staţia de la Bârlad, unde a staţionat toată noaptea din cauza ninsorii abundente şi a viscolului. În fiecare staţie se mai urca câte cineva şi nu mai cobora nimeni. Era aproape imposibil de mişcat, se călătorea masiv pe cupolele vagoanelor. Şi aici există dubii mari, ca şi în privinţa numărului călătorilor. Se presupune că au fost între 26 şi 60 de vagoane.
Cum arată astăzi singurul monument ridicat la Ciurea pentru victimele accidentului (foro jos) FOTO ziaruldeiasi.ro
S-a mai desprins din memorialistica disparată că, într-o gară de pe traseu în care trenul a staţionat peste o oră, s-a format o nouă garnitură. "Oamenii au început să se îngrijoreze, vorbele se perindau din gură în gură, cum că trenul nu mai pleacă, nu merge mai departe. Totuşi, nimeni nu-şi părăsea locul de frică să nu-l mai apuce. Tata, copil, îmboldit de cerinţe fireşti, se dă jos având asigurarea vecinilor de pe scara vagonului, că îl vor ajuta la întoarcere. Dar întoarcerea s-a dovedit anevoioasă. Câţiva ofiţeri tineri încercau să facă ordine în puhoiul de mulţime, fără multe rezultate. Tatăl meu ajunsese în dreptul scării când un locotenent l-a oprit să se mai urce spunându-i că pe linia a doua se formează o altă garnitură de tren cu direcţia Iaşi. Şi a insistat să-l ducă acolo într-un vagon. Spre miezul nopţii, cel de-al doilea tren a ajuns aproape de gara Ciurea. Oamenilor li s-a spus să coboare, deoarece vor trece prin spatele gării pe jos, iar în partea cealaltă îi va aştepta un alt tren care merge la Iaşi. Nimeni nu a ştiut de ce se face această transbordare. Abia când au ajuns pe peronul gării imaginile de coşmar, cu vagoane răsturnate, morţi înşiraţi pe peron unul lângă altul , mâini, picioare printre liniile ferate, bagaje împrăştiate, toate spuneau mai mult decât orice despre tragedia petrecută", povesteşte I. N. Oprea aventura tatălui său, pe atunci copil.
Dezastrul s-a produs după plecarea din staţia Bârnova şi până la gara Ciurea, pe o distanţă de 5 kilometri şi o pantă impresionantă, cea mai mare diferenţă de nivel de pe traseul Galaţi - Iaşi. Această pantă a condus şi la producerea altor accidente grave acolo în prima parte a secolului XX. Cu ocazia unuia dintre aceste accidente a fost surprinsă şi fotografie ilustrativă a catastrafei de la Ciurea. Arhivele nu păstrează nicio fotografie reală a accidentului din 1 ianuarie 1917.
Cel mai probabil, trenul a rămas fără frâne. Publicaţia Mişcarea a fost care "a ţinut" accidentul câteva şi din paginele căruia sunt adunate cele mai numeroase date despre accident. Se pare că, în momentul impactului, vitezometrului locomotivei a fost găsit blocat la 95 km. „Sorgintea acestui accident este întreruperea comunicaţiei aerului în conducta frânei Westinghouse… întrerupere provocată… prin aglomeraţia extraordinară de călători, cari şedeau pe tampoane şi pe cuplele vagoanelor şi prin urmare, printr-o mişcare involuntară a mânei sau piciorului, au închis robinetul de conducta de aer, izolând astfel frâna Westinghouse, fie într-un loc fie în mai multe locuri… mai mult: din cauza marei aglomeraţiuni de călători, personalul nu putea să manipuleze în voie frâna de mână”.
Mai departe, refacem firul tragediei din mărturiile martorilor. „Am simţit perfect cum trenul a sărit de pe şine ca o reptilă monstruoasă de fier şi de oţel, trăgându-i pe toţi călătorii săi spre mutilare sau spre marea călătorie de dincolo… Aveam senzaţia că sunt aruncată în fundul unui puţ, o ploaie de obiecte alunecând în jurul corpului meu… Cât a durat acest supliciu? Câteva minute, dar mie mi s-a părut interminabil…”, scrie Yvonne Blondel, în Journal de guerre 1916-1917: Front sud de la Roumanie. Tânăra avea să fie salvată în ultimul moment de la a lua foc, de către doi membri ai legaţiei franceze.
Detaliile tragediei au fost descrise de generalul Tăutu:
"Din cauza vitezei, foarte mulţi soldaţi aflaţi pe acoperişul vagoanelor sunt aruncaţi în zăpada moale, afânată, fără să păţească mare lucru. În câteva secunde trenul se rostogoleşte în gara Ciurea. Prima maşină [locomotivă] porneşte pe o linie secundară şi se răstoarnă. A doua maşină deraiază şi toate vagoanele vin peste ea. Este ceva apocaliptic! (...) Vagoane mari de dormit cu roţile în sus, vagoane de clasă băgate unele în altele, altele făcute armonică, altele încălecate unele peste altele, iar trenul care luase foc de la o sobă de la clasa a III -a ardea cu viteză din cauza vântului şi a burniţei. Ţipete înfiorătoare spărgeau tăcerea acelei nopţi de groază a acelui An Nou 1917. (...) Focul se apropie cu putere şi cei prinşi sub dărâmături cer să li se taie mâinile sau picioarele cu toporul pentru a nu fi arşi de vii! Canapelele, băncile, caloriferele cu fiarele lor au fost adevărate sicrie pentru călători... După o jumătate de oră, când flăcările distruseseră o bună parte din tren, o explozie înfiorătoare a străbătut locul sinistru. Un tren de pe linia alăturată încărcat cu muniţie a explodat prin simpatie. Astfel, dezastrul a devenit complet! Miros de carne friptă se răspândea în văzduh. Din cauza exploziilor care se succedau la intervale mici, cei care mai puteau salva pe câte cineva s-au răspândit pe câmp. Din păcate, în mijlocul acestui dezastru atât de îngrozitor şi-au făcut apariţia oameni-hienă care, veniţi din întuneric, dispăreau cu bagajele victimelor care mai scăpaseră de la sinistru. Mai târziu, parte din ei au fost prinşi şi condamnaţi ca jefuitori din timpul catastrofei".
Acesta spune că au pierit în accident în jur de 1.000 de oameni şi că au supravieţuit mai puţin de 300. Până la destinaţia finală, Iaşi, mai aveau 10 kilometri. Cifrele victimelor sunt contradictorii şi variază între 200 de morţi şi 300 (cifră înaintată de generalul Berthelot) şi peste 800 de morţi - ministrul I.G. Duca. S-a vorbit neoficial chiar despre 2.500 de victime.
În haosul războiului o anchetă concludentă oficială n-a fost făcută. "A existat un Raport al Comisiei Superioare de Anchetă din 24 ianuarie 1917. Au fost întocmite chiar şi studii juridice ale cazului. Raportul comisiei de anchetă a concluzionat, după interogarea personalului de pe tren şi a martorilor, că nu există nicio culpă a CFR, nicio eroare a personalului, cauza accidentului fiind starea excepţională de război care a condus la nefericitul eveniment, la supraaglomerarea trenului care a împiedicat manipularea frânelor vagoanelor. După cum reiese dintr-un studiu al accidentului feroviar, realizat de către dr. N.I. Râmniceanu, avocat al CFR, responsabilitatea a fost doar a pasagerilor care şi-au asumat riscul de a călători în condiţii improprii, mulţi dintre ei neavând legitimaţii de călătorie. Funcţionarii CFR şi-au făcut datoria, nefiind în culpă, iar trenul, dar şi teritoriul se aflau sub jurisdicţia armatei", consemnează revista Historia.
Victimele tragediei au fost îngropate începând cu a doua zi într-o groapa comună, aflată la 500 de metri în spatele Gării Ciurea. Un singur monument a fost ridicat acolo până în ziua de astăzi, cel dedicat unui membru al familiei Cantacuzino.
Potrivit Evenimentului Regional al Moldovei, "atât groapa comună, cât şi monumentul familiei Cantacuzino, au stat neatinse vreme de vreo 60 de ani, până în momentul în care somnul morţilor a fost tulburat de o echipă de muncitori care făcea săpături pentru extinderea unor hale ale fostei Staţii de Mecanizare în Agricultură Ciurea, ulterior Agromec. Atunci, în vara anului 1983, au fost scoase la lumina primele oseminte ale soldatilor decedati in catastrofa din 1917, dar numai de pe suprafata supusa lucrarilor de extindere. O parte dintre ramasitele descoperite a fost mutata in cimitirul din comuna, multe ramanand insa si astazi ingropate in pamantul rece de langa calea ferată".
Potrivit wikipedia, este al doilea cel mai grav accident feroviar din lume, din toate timpurile.
Tot în 1917, în Franţa, un tren care transporta 1.000 de soldaţi francezi, de pe frontul italian, a deraiat în Saint-Michel-de-Maurienne. Aproape 550 de persoane au murit în acel accident, cel mai grav din istoria Franţei.
Cel mai grav accident feroviar din istorie s-a produs în 2004 în Sri Lanka. Un tren a fost lovit de tsunami-ul care a urmat cutremurului din Oceanul Indian. Bilanţul: peste 1.700 de morţi.
Iată o listă cu cele mai grave incidente feroviare petrecute în intervalul 1830-1930:
1. Ciurea, România, 13 ianuarie 1917, deraiere şi coliziune trenuri în gară: 600-1000 de morţi
2. Saint Michel de Maurienne, Franţa, 12 decembrie 1917, deraiere: 540 morţi
3. El Virillo, Costa Rica, 14 martie 1926, deraiere de pe un pod: 248 morţi
4. Gretna Green, Scoţia, 22 mai 1915, coliziune trenuri: 227 morţi
5. Beloeil, Canada, 29 iunie, 1864, deraiere de pe un pod: 99 morţi
6. New York, SUA, 1 noiembrie 1918, deraiere de pe linie: 93 morţi
7. Ashtabula, Ohio, SUA, 29 decembrie 1876, pod prăbuşit: 92 morţi
8. Niigata, Japonia, 3 februarie, 1922, avalanşă: 87 morţi
9. Hammond, Indiana, SUA, 22 iunie 1918, coliziune trenuri: 86 morţi
10. Chatsworth, Illinois, SUA, 11 august 1887, prăbuşire pod: 84 morţi
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
