Ce trebuie să luăm obligatoriu în calcul când ne cumpărăm o bicicletă. Câteva reguli simple pentru o alegere corectă

Ce trebuie să luăm obligatoriu în calcul când ne cumpărăm o bicicletă. Câteva reguli simple pentru o alegere corectă

Bicicleta de oraş poate fi o alternativă la transportul în comun FOTO Simona STANCIU

În contextul creşterii puternice a pieţei de biciclete din România, cei care vor să cumpere un astfel de obiect sunt sfătuiţi să ţină cont de câteva criterii atunci când fac o astfel de achiziţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii asociaţiilor care se ocupă de zona ciclistică susţin că tot mai mulţi români aleg să folosească bicicleta în scop utilitar sau recreaţional. Astfel, în ultimii ani, numărul celor care şi-au achiziţionat biciclete a crescut puternic, ceea ce i-a făcut pe cumpărători să fie mai atenţi la tipul de produs pe care aleg să dea banii. 

„Atunci când alegi o bicicletă trebuie să iei în calcul locul în care vrei să o foloseşti, ce înălţime şi greutate ai, dar şi de ce buget dispui“, a afirmat Cristi Amăriuţei, co-fondator ProBikeAddiction, o asociaţie din Iaşi care organizează numeroase acţiuni de conştientizare a beneficiilor utilizării bicicletei.

Potrivit specialiştilor, în primul rând trebuie să luăm în calcul scopul pentru care vom cumpăra bicicleta. În funcţie de locul în care va fi folosită cel mai des, puteţi alege între o bicicletă de munte sau una de oraş. Dacă doriţi una pentru munte puteţi alege între una cu cadru rigid sau una cu suspensie. Specialiştii susţin că pentru o bicicletă de munte, furca cu amortizor este obligatorie pentru a asigura confort şi control mai bun pe traseele denivelate.

Pe de altă parte, o bicicletă de oraş are cadru şi furca rigide, anvelopele sunt subţiri pentru a oferi o viteză bună de rulare pe asflat. Tot pentru oraş sunt căutate şi bicicletele pliabile, deoarece sunt mai uşor de depozitat, însă cele cu roţi mici nu asigură o viteză mare de rulare. Un alt tip de bicicletă este cea de trekking, o combinaţie între cea de munte şi cea de oraş. Are roţi mari, dar anvelopele au crampoane, asemenea celor de munte, ceea ce asigură o aderenţă bună prin păduri sau prin zonele accidentate. Pentru şosea, pasionaţii de ciclism pot alege să cumpere o cursieră.

În acest moment, în magazinele de profil puteţi găsi biciclete cu roţi de diferite dimensiuni de la 26 de inch la 29 de inch, iar pentru oraş acestea pot fi chiar şi de 20 inch. O altă distincţie importantă este între bicicletele clasice şi cele electrice, care în ultimii ani sunt tot mai prezente pe piaţa din România. Acestea din urmă sunt utile pentru uşura deplasarea şi sunt avantajoase când doriţi să parcurgeţi distanţe mari depunând efort minim. Însă au o greutate mai mare, ceea ce poate reprezenta un disconfort.

Un alt criteriu foarte important este dimensiunea, deoarece o alegere corectă în acest sens va asigura uşurinţă la pedalat, control mai bun al direcţiei şi reducerea durerilor de spate. Pentru că existe diverse calcule pentru algerea corectă a dimensiunii bicicletei este recomandată consultarea unui specialist şi testarea produsului în prealabil. Practic, trebuie corelată înălţimea utilizatorului cu dimensiunea în inch a cadrului. Atunci când faceţi o achiţizie luaţi în calcul şi bugetul pe care îl aveţi la dispoziţie şi încercaţi să obţineţi cele mai bune produse care să se încadreze în acesta.

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: