Ce ar schimba elevii de 10 la Bac în sistemul românesc. „Educaţia sexuală în şcoli trebuia implementată de mult timp“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 232 de elevi au obţinut, la nivel national, media 10 la examenul de Bacalaureat, înainte de contestaţii. Chiar şi aceştia, elevi care au obţinut rezultate remarcabile în contextul actual al sistemului de învăţământ românesc, ar schimba, dacă ar putea, modul în care se face şcoală în România.

Reporterul „Adevărul“ a stat de vorbă cu mai mulţi elevi din Iaşi care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat din acest an. Delia Ioana Oloeriu se numără printre cei 12 elevi „zecişti“ ai judeţului Iaşi, însă este singura elevă de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil“ Iaşi care a obţinut acest rezultat. Va studia pe viitor în ţară şi doreşte să rămână acasă după studii, însă nu pentru că i se pare totul în regulă în România, ci pentru că vrea să participe şi ea la schimbare. 

După 12 ani de studiu în şcolile din România, Delia spune că, dacă schimbarea ar fi în mâinile ei, ar pune accentul mai mult pe calităţile elevului, pe ceea ce face el dincolo de orele de curs, nu pe cantitatea informaţiei. „Aş pune mai mult accentul pe calităţile elevilor, nu pe notele acestora, deoarece notele nu definesc pe nimeni. Domeniile pe care le studiem sunt nişte ştiinţe concrete care nu pot reprezenta toţi elevii care sunt în învăţământul românesc. Activităţile extracurriculare au o importanţă foarte mare pe dezvoltarea elevului. Şcoala ar trebui să pună accentul pe dezvoltarea noastră ca persoane, nu ca competitori pentru nişte note. Ar fi bine să se pună accentul pe dezvoltarea noastră ca oameni, cetăţeni într-o societate“, spune Delia Oloeriu. 

Absolventa Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil“ din Iaşi a avut rezultate remarcabile de-a lungul tuturor anilor de studiu. În cei patru ani de liceu, media generală a Deliei nu a fost niciodată sub 9,50. 

Despre lacunele sistemului educaţional românesc ne-a vorbit şi Mihaela Coroabă, singurul elev cu media 10 la Bacalaureat din afara municipiului, elevă a Liceului Tehnologic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei. „Noi, fiind profil economic, facem doar doi ani de disciplină STEM, iar în Bacalaureat nu avem dreptul să ne alegem la ce disciplină putem să dăm. Ni se impun 3-4 discipline. Ar fi fost foarte bine dacă am fi putut da la fizică sau chimie. E o restricţie. Materia este extrem de multă, iar timpul este puţin“, spune Mihaela. 

Aceasta îşi doreşte să studieze medicina generală la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi. 

„Educaţia sexuală în şcoli are un rol foarte important“

Printre schimbările pe care le-ar aduce Delia Oloeriu sistemului de învăţământ românesc, se numără şi introducerea educaţiei sexuale în şcoli, subiect care naşte discuţii contradictorii în societatea românească.

Delia este pro educaţie sexuală în şcoli, asta pentru că, spune ea, are un rol important în dezvoltarea tinerilor. „Educaţia sexuală în şcoli trebuie să fie implementată de mult timp. Are un rol foarte important în dezvoltarea noastră ca oameni. Elevii şi tinerii din ziua de astăzi iau detalii despre educaţia sexuală de pe internet, acolo unde găsesc şi informaţii incorecte. Ar trebui ca un cadru didactic autorizat să prezinte informaţiile adevărate“, a spus Delia în discuţia cu reporterul „Adevărul”.

  Delia Oloeriu, absolventă a Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil“ din Iaşi  Foto Facebook

Imagine indisponibilă

Informatica şi medicina, pe lista elevilor de 10 la Bac

Examenul de Bacalaureat nu le-a dat prea multe bătăi de cap celor două absolvente. Ambele spun că nu au făcut meditaţii, ci, pe lângă ceea ce învăţau la şcoală, s-au pregătit singure acasă. 

Delia afirmă că nu s-a pregătit în mod special pentru bacalaureat, însă au ajutat-o orele desfăşurate online, dar şi faptul că a putut participa la liceu la lecţii de pregătire suplimentare la centrul deschis prin programul Rose.

Deşi au avut încredere în ele, fetele au avut şi emoţii. Dacă pentru Delia Limba şi Literatura Română a fost materia care i-a dat câteva emoţii, Mihaelei examenul la Matematică i-a dat puţine bătăi de cap. 

Secretele reuşitei au fost perseverenţa şi încrederea în sine, mărturiseşte Mihaela Coroabă. „Ţine foarte mult de cum te pregăteşti. Eu, pe lângă materia dată de profesor, am citit şi în plus, mai ales la Geografie. La Limba şi Literatura Română am încercat să-mi modelez scrisul şi să folosesc şi câteva neologisme, pentru că aşa e Româna, trebuie să fie pe placul profesorilor“.

Vestea că a obţinut media 10 la Bacalaureat a primit-o de la surorile sale mai mari. „Am fost şocată, nu am putut să intru pe site. Surorile mele mi-au scris pe grupul familiei că am luat 10. Am început să plâng şi tremuram“, îşi aminteşte Mihaela, cea mai mică din familia Coroabă.

mihaela

  Mihaela Coroabă, absolventă a Liceului Tehnologic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei  Foto Facebook

Cele două absolvente de liceu şi-au ales deja domeniul în care vor să se specializeze. Delia Oloeriu spune că vrea să studieze Informatica, iar Mihaela Coroabă ne-a mărturisit că doreşte să devină medic generalist. 

„Voi aplica la Facultatea de Informatică din Iaşi. Vreau să rămân în Iaşi. Îmi place foarte mult informatica, iar Facultatea de Informatică din Iaşi este o alegere bună. Îmi doresc asta de când eram mică. Am fost inspirată mult de către unchiul meu, care lucrează în IT. Ştiam de mică ce-mi doresc. Acum sunt pasionată de programarea pură“, spune Delia Oloeriu. 

Pe Mihaela Coroabă au fascinat-o chimia şi biologia. „Voi merge la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Nu m-a inspirat nimeni din familie. Avem domenii diferite. Mi-a plăcut foarte mult chimia pe toată perioada liceului, iar biologia e destul de simplă. Se îmbină frumos în medicină“, a spus Mihaela. 

Delia Oloeriu a terminat cei patru ani de liceu cu media generală 9,91, iar Mihaela Coroabă a terminat liceul cu 9,94. Ambele fete au participat la diferite concursuri şi olimpiade.

Sfaturi pentru elevi şi profesori

Cele două eleve de 10 au transmis şi câteva sfaturi pentru cei care vor susţine examenul de Bacalaureat în anii următori. 

„Să fie foarte atenţi la enunţuri. O virgulă diferită sau un punct pus unde nu trebuie face diferenţa totală într-un enunţ. Atenţie la grilă, pentru că proba a III-a este grilă şi e destul de delicată“, spune Mihaela. 

Delia Oloeriu le transmite profesorilor să-şi aprecieze elevii pentru ceea ce sunt şi să încerce să-i formeze ca oameni. „Profesorilor le transmit să nu mai pună accentul doar pe note, ci şi pe a-i forma pe elevi ca oameni. Elevilor le spun că pot reuşi tot ce îşi propun. Se poate şi dacă nu îţi dedici tot timpul pentru note şi pentru BAC“, a conchis Delia. 

La nivelul judeţului Iaşi, 12 absolvenţi au obţinut media 10. Şapte sunt de la Colegiul Naţional Iaşi, doi sunt de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi, unul de la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi, unul de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi şi unul de la un liceu din Podu Iloaiei.

Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi anunţate duminică, 5 iulie.

În urmă cu un an, la Bacalaureat au fost obţinute 224 de medii de 10, ceea ce era cel mai bun rezultat din ultimii 16 ani. Astfel, în 2020 numărul mediilor maxime a crescut la 232. 

Pe aceeaşi temă:

 Rezultate BAC 2020 Iaşi. 12 elevi ieşeni au obţinut media 10

Maria, fata de la ţară care a luat 10 la Evaluarea Naţională. Diriginta: „Pentru ea, cel mai frumos cadou este o carte“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite