Ce a păţit o pensionară din Iaşi care-şi ţinea banii sub saltea. Suma uriaşă cheltuită în câteva zile

Ce a păţit o pensionară din Iaşi care-şi ţinea banii sub
saltea. Suma uriaşă cheltuită în câteva zile

Banii au fost furaţi

O femeie de 76 de ani, din judeţul Iaşi, a rămas fără economii după ce doi tineri au identificat locul în care pensionara îşi ţinea banii şi i-au furat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victima economisese peste 33.000 de lei, din pensie, însă nu a fost de acord să depoziteze banii la bancă, ci sub salteaua unui pat din locuinţă. Acum câteva nopţi, casa femeii din comuna Ţuţora a fost călcată de hoţi, aceştia mergând direct la saltea şi sustrăgând întreaga sumă de bani.

Miercuri, 8 august, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au identificat hoţii, respctiv doi tineri din comună, ambii în vârstă de 25 de ani.

„Prejudiciul a fost recuperat partial. Astfel, au fost recuperaţi 3.100 de lei şi un telefon în valoare de 700 de lei, susceptibil a fi cumpărat cu banii ce ar fi rezultat din săvârşirea infracţiunii”, au precizat poliţiştii ieşeni.

Cei doi tineri bănuiţi de comiterea faptei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi, urmând ca la data de 09 august a.c., să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale, au mai arătat poliţiştii. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: