Ce daune va plăti un angajat CFR care a arătat penisul unei fetiţe într-un tren. Judecătorii l-au scăpat de puşcărie

Ce daune va plăti un angajat CFR care a arătat penisul unei fetiţe într-un tren. Judecătorii l-au scăpat de puşcărie

Angajatul CFR a arătat penisul unei fetiţe dintr-un tren din Iaşi

Un angajat al CFR Iaşi acuzat de corupţie sexuală a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Iaşi. Instanţa a decis ca bărbatul să plătească şi daune morale victimei sale, o fetiţă de zece ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Iaşi a pus ieri punct unui dosar în care un angajat al CFR Iaşi a fost acuzat de corupţie sexuală. Dumitru Băetu, şef de manevră al companiei de stat, a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, cu unul mai puţin decât primise în primă instanţă. 

De asemenea, Băetu va trebui să plătească daune morale de 20.000 de lei victimei sale, o fetiţă de zece ani la momentul comiterii faptei.
Potrivit procurorilor, pe 22 decembrie 2012, familia victimei a venit la Iaşi împreună cu o altă fiică de 12 ani pentru a face cumpărăturile de Sărbători. În jurul orei 15.00, cei doi părinţi şi-au dat seama că au uitat să mai cumpere ceva şi au decis să le lase pe cele două fetiţe în tren pentru câteva zeci de minute. La un moment dat, fetiţa de 10 ani a vrut să meargă la toaletă, însă în faţa grupului sanitar a dat peste Dumitru Băetu. 

Acesta, spun procurorii, “fără a zice nimic, s-a descheiat la pantaloni, şi-a scos organul genital afară întrebând-o pe minoră dacă-i place, după care a început să o mângâie în zona pieptului. Speriată de aceste gesturi, minora a fugit la sora sa căreia i-a relatat plângând tot ce se întâmplase, timp în care acestea s-au uitat înapoi înspre scările vagonului şi l-au văzut pe acel bărbat stând lângă scări şi privind înspre ele”, se arată în rechizitoriu.

Victima a luat telefonul mobil pentru a-şi alerta părinţii, moment în care angajatul CFR ar fi luat-o la fugă adăpostindu-se într-o clădire din zonă. “Mama minorelor declară că a vorbit la telefon cu fata mai mare ce i-a relatat speriată cum că sora ei plânge deoarece atunci când a mers la toaleta din vagon a fost acostată de un bărbat care a pipăit-o în zonele intime, şi-a scos organul sexual din pantaloni vrând s-o oblige să-l atingã şi adresându-i întrebări obscene”, se mai arată în documentul citat.

La rândul său, Dumitru Băetu nu a recunoscut fapta. El a declarat că, în ziua respectivă, în jurul orei 15.30, s-a urcat în garnitura trenului pentru a merge la toaletă. Acesta a precizat însă că a urinat fără a mai intra în grupul sanitar motivând acest lucru pe seama îmbrăcămintei groase şi a faptului că era întuneric. “Învinuitul precizează că, după ce s-a încheiat la pantaloni, a văzut ceva mişcându-se în partea de sus a vagonului etajat, dar nu poate preciza ce era în acel loc, după care a coborât din tren, a traversat liniile de cale ferată şi a mers la cabina cu vestiare, apoi în staţia CFR Iaşi în vederea continuării atribuţiilor de serviciu”, se mai arată în rechizitoriu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: