Cazul „Larisa“, crima care a dus la două sinucideri. Mărturiile anchetatorilor despre jocurile perverse făcute de asasin: „Nu-şi va regreta niciodată fapta”
0
„Adevărul” continuă campania dedicată împlinirii unui deceniu de la uciderea Larisei Chelaru, copila din Iaşi abuzată sexual de un vecin minor şi omorâtă de acesta, cu mărturiile anchetatorilor care au instrumentat dosarul. Vă prezentăm modul în care văd acum cazul poliţistul care a condus căutările şi procurorul care l-a trimis în judecată pe criminalul Robert Ciobanu.
Pe Georgel Grumeza îl găsim în prezent în funcţia de şef al Poliţiei Locale Iaşi. Dispariţia Larisei Chelaru, semnalată în acel octombrie din 2005, îl prindea pe poliţist ca şef la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei ieşene. Grumeza a fost unul dintre ofiţerii sancţionaţi de superiorii de la Bucureşti pentru investigaţia de căutare a fetei, considerată de şefii din minister ca fiind una defectuoasă.
La zece ani de la declanşarea cazului „Larisa”, Grumeza susţine că îşi aduce aminte detaliile acelor zile ca şi cum s-ar fi petrecut ieri. „Emoţiile mă urmăresc şi acum”, începe poliţistul care, deşi spune că procedura a fost respectată atunci, admite că au fost anumite „scăpări” în activitatea de cercetare la faţa locului.
Părinţii refuzau să creadă ca Larisa e moartă
Georgel Grumeza spune despre cazul „Larisa” că este cel care l-a marcat cel mai mult din cariera sa de poliţist. „În activitatea unui ofiţer de investigaţii criminale, în special a celor care îşi desfăşoară activitatea pe omoruri, există cazuri care nu pot fi uitate. Din păcate, un astfel de dosar este şi cel privind omorul Larisei Chelaru. Nici nu am realizat când au trecut zece ani, e genul de caz care rămâne mereu în memoria unui ofiţer”, povesteşte Georgel Grumeza (foro jos).
Poliţistul îşi aminteşte despre dosar că fiind unul atipic. După doar două săptămâni avea certitudinea că Larisa nu mai este în viaţă, însă nu putea să îl incrimineze pe Robert Ciobanu în lipsa cadavrului, descoperit abia la două luni de la dispariţie. Susţinerea îi este întărită şi de procurorul Vasilii Pretula, care nu îşi aminteşte ca în cariera sa să fi existat, la Iaşi, o situaţie în care un suspect de omor să poată fi incriminat în lipsa cadavrului victimei.
„A fost o situaţie grea. Nu puteam să spunem familiei că aveam certitudinea că Larisa nu mai e în viaţă. Ei au trăit cu speranţa până în ultima clipă că Larisa era în viaţă. Presiunea era foarte mare în acele momente şi nu puteam, repet, să îi convingem că noi căutam o victimă a unei infracţiuni de omor”, mai spune Georgel Grumeza.
Despre Robert Ciobanu, poliţistul îşi aminteşte că a încercat din capul locului să îi inducă în eroare pe anchetatori. „Atunci când a fost întrebat unde se afla când a avut loc fapta, ne-a spus că juca baschet, singur, la Sala Sporturilor. Am audiat două persoane care erau prezente zilnic acolo şi, când l-am confruntat cu acele declaraţii, ne-a răspuns foarte senin: «Eu i-am văzut, ei nu m-au văzut pe mine»”, mai spune Grumeza.
„Nu cred că îşi dă seama ce a făcut”
După ce cadavrul Larisei Chelaru a fost găsit, pus în faţa tuturor probelor, Robert Ciobanu a început să coopereze cu anchetatorii. Pentru aceştia era un punct de plecare şi, după ce ucigaşul a recunoscut, Robert a putut fi arestat. Georgel Grumeza este convins şi astăzi că, dacă nu ar fi fost pus în faţa probelor adunate, Robert nu şi-ar fi recunoscut fapta. „Eu îl consider un autor moral şi al faptei de suicid al tatălui Larisei. A fost o tragedie în această familie care a marcat toţi ofiţerii care au participat la anchetă. Şi, vă rog să mă credeţi, am avut o echipă de profesionişti.”
Despre Robert Ciobanu, Grumeza crede că nu conştientizează nici în momentul de faţă gravitatea faptei sale. „Sincer, nu aş vrea să am un vecin ca el. În activitate am avut zeci, chiar sute de cazuri în care am discutat cu persoane suspecte de acţiuni grave, de omoruri. Cei mai mulţi au regretat şi au conştientizat gravitatea faptei. Nu acelaşi lucru pot să îl spun despre Ciobanu Robert. Probabil că sunt persoane care nu vor regreta niciodată o asemenea faptă şi, prin urmare, sunt predispuşi la comiterea unor alte fapte prin violenţă”, ne-a mai spus Grumeza.
Procuror: „A fost un caz dificil“
Poliţist Grumeza a fost de acord să vorbească şi despre modul în care Robert Ciobanu a fost pedepsit pentru fapta sa. „Probabil că aplicarea pedepsei cu închisoarea pe viaţă ar trebuie să fie luată mai în serios de către instanţele de judecată. Sunt infracţiuni comise cu premeditare, pentru care autorii merită, fără nicio urmă de regret, această pedeapsă“, a încheiat Grumeza.
Robert Ciobanu FOTO 7 Est
După cazul „Larisa“, Georgel Grumeza a fost unul dintre comisarii care a plătit cu funcţia pentru ancheta derulată, pierzându-şi fotoliul de şef al Serviciului de Investigaţii Criminale. Rememorând, acesta spune: „Procedura a fost respectată. În primele cinci zile, s-a căutat un copil dispărut. Probabil şi aici s-au creat acele premise care au condus la unele scăpări în activitatea de cercetare la faţa locului. Se căuta un copil viu. Şi, probabil, colegii care au căutat în prima fază la subsolul blocului nu au mers pentru a verifica în amănunt orice ungher, orice punct mort - ca să zic aşa - care ar fi fost în afara ariei vizuale“, spune acum Grumeza.
Teoria îi este întărită şi de procurorul Vasilii Pretula, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Pretula este cel care a finalizat dosarul „Larisa“ şi care l-a trimis în judecată pe Robert Ciobanu. „Eu consider că, atât timp cât s-a căutat un copil viu, nu s-a greşit. Cazul «Larisa» a fost dificil pentru că a fost găsită foarte greu victima. Sunt motive obiective. Nu poţi să impuţi cuiva faptul că nu a fost găsită repede. În primul rând a fost greu până ce a fost descoperit autorul. Robert Ciobanu a fost audiat la început şi nu recunoştea fapta. Fără cadavru e foarte greu. Nu ai cadavru, nu ai cauza morţii“, a spus Vasilii Pretula într-o discuţie cu reporterul „Adevărul“.
Tragedia de acum 10 ani
Pe 18 octombrie 2005 România afla pentru prima dată de Larisa. La televizor apărea fotografia unei şcolăriţe de opt ani îmbrăcată în uniformă. Liliana şi Constantin Chelaru implorau prin intermediul jurnaliştilor ca oricine ştie ceva despre îngerul lor să îi ajute să îl găsească. Poliţiştii încep timid operaţiunile de căutare trecând de mai multe ori prin locul în care, aveau să afle ulterior, era ascuns cadavrul Larisei. Zilele trec, disperarea părinţilor se transformă în paroxism. Larisa e de negăsit. Un caz de dispariţie, cum mai fuseseră alte câteva mii până atunci, se tranformă pe nesimţite într-o suspiciune de omor.
De la Bucureşti vin ajutoare, întreaga Poliţie ieşeană, într-un cor al neputinţei şi lipsei de profesionalism, îşi dovedeşte incompetenţa pe zi ce trece. Larisa e de negăsit. Un taximetrist află de la televizor că este suspect în dispariţia fetei şi îşi pune ştreangul în gât. Prima victimă colaterală e trecută pe răboj.
După două luni, un vecin simte un miros greu într-o ghenă din faţă blocului familiei Chelaru. Trupul micuţei Larisa era înghesuit într-o cutie de carton. Misterioasă dispariţie se transformă oficial în omor. În scurt timp, anchetatorii aveau să aibe şi chipul celui care îi curmase viaţa Larisei. Se numea Robert Ciobanu şi la vremea respectivă avea 17 ani. După lungi interogatorii băiatul recunoaşte fapta, detaliază că a abuzat-o sexual pe copilă după care, din panică, a omorât-o.
E reţinut şi trimis în judecată în timp ce întreaga echipă a Poliţiei care s-a ocupat de caz, de la şeful de atunci, Gheorghe Plai, e decapitată de ministrul Vasile Blaga. În timpul procesului lui Robert Ciobanu avocaţii acestuia cer ca adolescentul să primească jumătate de pedeapsă. Prezent la instanţă, Constantin Chelaru pleacă furios de la Tribunalul Iaşi. Nu concepea ca vecinul ce îi răpise pentru întotdeauna de la piept fetiţa să scape cu doar câţiva ani de puşcărie. Deznădăjduit, bărbatul este cuprins de gânduri negre şi decide să îşi pună capăt zilelor. A doua victimă colaterală e trecută şi ea pe răboj.
Robert Ciobanu primeşte 20 de ani de închisoare. Ajunge în puşcărie şi începe să deseneze îngeri şi demoni. Se îndreaptă spre credinţă cu speranţa că, odată, îşi va putea reface viaţa. În 2014, mai devreme decât se aştepta, speranţa devine realitate. Codul Penal se schimbă iar cei 20 de ani de închisoare se transformă în 15 ani de detenţie într-un centru de minori. Robert ajunge la Tichileşti, în judeţul Brăila, de unde este eliberat în toamna anului trecut pentru bună purtare. După nouă ani. În familia Chelaru din Lunca Cetăţuii chipul Larisei încă mai scormonea visele mamei şi al fratelui.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
