Caz rarisim: copil născut cu inima în partea dreapta VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul de copii din Iași
Spitalul de copii din Iași

Noe T., un bebeluş de trei luni din judeţul Botoşani, i-a uimit pe medicii ieşeni de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria", care la efectuarea unei ecografii au constatat că micuţul are toate organele inversate. Această anomalie poartă numele de situs inversus şi apare la 100.000 de naşteri.

Un bebeluş de trei luni din judeţul Botoşani, adus de mamă la unitatea sanitară ieşeană pentru că tuşea, a fost diagnosticat cu situs inversus, adică poziţionarea inversă a organelor interne: inima în dreapta, iar ficatul în stânga. Cazul i-a uimit pe medicii ieşeni, mai ales că aceste afecţiuni sunt extrem de rare, incidenţa fiind de 1 la 100.000 de naşteri.

Deşi au făcut ecografii în perioada sarcinii, specialiştii nu au observat anomalia în faţa căreia se aflau.

„Am avut surpriza să găsesc ficatul în partea stângă a abdomenului şi atunci am căutat cordul pe care l-am găsit în partea dreaptă a hemitoracelui. Asta mi-a sugerat că sunt în faţa unui caz de situs inversus, adică toate organele sunt inversate. Sunt cazuri foarte rare. În cariera mea de 25 de ani de ecografie am mai avut două astfel de situaţii. Copilul de trei luni a fost examinat, a făcut şi ecografie fetală în perioada sarcinii, a fost văzut şi după naştere, i s-a făcut şi o radiografie toracică, dar probabil că poziţia filmului a fost schimbată şi considerată normală", spune profesorul Marin Burlea, şeful Clinicii de Gastroenterologie a Spitalului de Copii Iaşi.

VEZI EXPLICAŢIA SPECIALIŞTILOR DESPRE ACEASTĂ ANOMALIE

Medicii spun că în ciuda acestui diagnostic persoanele care suferă de situs inversus pot trăi normal, această afecţiunie nepunându-le viaţa în pericol.

„Problema care se pune este că are bronşiolită, este posibil ca în timp să poată să se contureze şi o eventuală sinuzită şi asta să înscrie cazul în sindrom Kartagener. Dacă nu are tulburări respiratorii sau în zona ORL poate trei 100 de ani", mai spune spune profesorul Marin Burlea.

Geneticieni în Iaşi cu aparatură antică

Ieşean cu boală rară: are pielea ca de crocodil FOTOGALERIE

Au alergat 700 de kilometri ca să-i ajute pe copiii bolnavi de cancer FOTOGALERIE

Mama copilului este hotărâtă ca şi ea şi soţul ei să-şi facă o ecografie pentru a vedea dacă au organele inversate.  „Nu am mai avut astfel de situaţii în familie, acum mă gândeam că poate am eu sau soţul aşa ceva şi am hotărât să ne facem şi noi câte o ecografie. Noi dacă nu ne-am făcut şi nici când eram mici nu ni s-a făcut nu avem de unde să ştim. Parcă m-a făcut curioasă, poate am eu", spune Ema T., mama copilului.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite