Cauzele Marii Schisme de la 1054. Cum au condus certurile liderilor religioşi la ruptura radicală a creştinismului
0
Chiar dacă Biserica Creştină s-a despărţit oficial în Ortodoxă şi Catolică în 1054, divergenţe au existat între liderii celor două mari Biserici cu multe sute de ani în urmă. La baza Marii Schisme au stat atât motive politico - religioase, cât şi dogmatice.
Marea schismă (n.r. – separare, scindare) din 1054 este evenimentul care a dus la ruperea creştinismului în două mari părţi: Est şi Vest, ortodoxism şi catolicism sau Constantinopol şi Roma. De fapt, poate cauza principală a acestei rupturi a fost înstrăinarea treptată dintre liderii religioşi ai celor două mari oraşe. La baza acestui eveniment au stat multe alte întâmplări, atât de ordin politico-religios, lupta pentru supremaţie în lumea creştină, cât şi de ordin dogmatic, apariţia unor divergenţe teologice.
Papa Leon al IX-lea (1049 - 1054) şi Patriarhul Constantinopolului Mihail I Cerularie (1043 - 1058) sunt doar capii bisericeăti care au desăvârşit ruptura dintre cele două biserici, apusene şi răsăsăritene, însă conflictele dintre ele erau mult mai vechi. „Ambii lideri religioşi se considerau conducătorii întregii lumi creştine. Patriarhiul de la Constantinopol îşi ia, încă din secolul al VI-lea, titlul de patriarh ecumenic (adică universal), titlu care până atunci aparţinuse exclusiv Papalităţii. Au existat însă situaţii în care, pentru a obţine sprijin în Italia, unde bizantinii doreau să-şi păstreze teritoriile stăpânite, unii împăraţi, precum Vasile I Macedoneanul (867-886), au acceptat să facă unele concesii bisericii romane, susţinând chiar universalismul acesteia”, potrivit site-ului Historia.ro. Ulterior, între cele două biserici au existat divergenţe privind evanghelizarea lumii slave din Europa de Est şi Sud Est, slavii din zonele Bulgariei, Rusiei şi Serbiei intrând sub sfera Constantinopolului.
În afara acestor cauze „lumeşti”, Marea Schismă a avut la bază şi o serie de neînţelegeri privind unele divergenţe teologice. În primul rând, cea legată de „Filioque”, un adaos la formula Crezului din 381 acceptat de Biserica de Apus, care însemna că „Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul”, şi nu doar „de la Tatăl”. Cea de-a doua diferenţă provine de la ritualul împărtăşaniei, anume folosirea azimei în vest şi pâinea dospită în est. Ultima problemă majoră se referă la celibatul preoţilor, care era obligatoriu în Biserica Apuseană, în timp ce în Biserica de Răsărit preoţii aveau voie să se căsătorească o singură dată. Ulterior Marii Schisme a apărut şi o a patra problemă, existenţa Purgatoriului la catolici, ca o a treia stare în afară de Rai şi Iad.
”Disputa dintre cele două biserici escaladează în momentul în care în 1050, bizantinii din Sudul Italiei sunt forţaţi de normanzi să se conformeze practicilor latine. Patriarhul de la Constantinopol, Mihail Cerularios, răspunde prin a cere bisericilor latine din oraş să adopte practicile bizantine, renunţând la filioque şi la folosirea azimei. În faţa refuzului acestora, în 1053 închide toate bisericile latine din capitala imperiului. Ulterior va trece la o atitudine mai conciliantă şi acceptă o discuţie cu Papa Leo al IX-lea care, în 1054, trimite pentru negocieri o delegaţie la Constantinopol, condusă de Cardinalul Humbert”, scrie Historia.ro.
Evenimentele de la această întâlnire aveau să ducă efectiv la ruptura celor două Biserici. Patriarhul Constantinopolului s-a arătat deranjat de comportamentul neceremonios al membrilor delegaţiei, deoarece nu ar fi respectat saluturile uzuale. În schimb, cardinalul Humbert a depus o bulă de excomunicare a lui Cerularios, pe 16 iulie 1054, pe altarul bisericii Sfânta Sofia. De partea cealaltă, patriarhul Constantinopolului a convocat pentru 24 iulie, în aceeaşi biserică, un sinod pentru a-i excomunica pe Humbert şi pe Papa Leon, ordonând eliminarea numelui papei din diptice. A fost mai mult o excomunicare a unor persoane, dar care a dus la ruptura a două mari Biserici.
Se încarcă comentariile...
