Care sunt cele mai absurde decese de pe planetă. Pe listă se află şi un român

Care sunt cele mai absurde decese de pe planetă. Pe listă se află şi un român

FOTO Imgur.com

Wendy Northcutt, o cercetătoare din domeniul neurobiologiei în Statele Unite ale Americii, a adunat într-un singur loc cele mai absurde decese înregistrate pe planetă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aşa a luat naştere pagina www. darwinawards.com, care în fiecare an face un top al celor mai ciudate morţi sau sterilizări de pe glob.

Luând numele creatorului teoriei evoluţiei speciilor, Charles Darwin, demersul cercetătoarei a avut un success incredibil, astfel că acum multe dintre poveşti şi-au găsit liniştea şi în paginile unor volume scrisă de Wendy Northcutt.

În 2006 a apărut şi filmul „The Darwin Awards”, o ecranizare a celor mai interesante cazuri, iar povestea acestui fenomen a fost documentată şi relatată de CNN. La mai bine de două decenii de la naştere, Darwin Awards încă îşi continuă activitatea, singura regulă pe care o are în calcul este ca cel decedat să nu aibă copii, iar cel care a fost rănit să-şi fi pierdut capacitatea de a se mai reproduce.

Primul premiant a fost un zoolog din Egipt, care vrând să scape de achitarea băuturii pe care tocmai o consumase într-un bar, a sărit pe geamul de la baie, într-un râu. Acesta era însă plin de crocodili, aşa că bărbatul n-a mai trăit să-şi povestească păţania.

O poveste asemănătoare este a unui profesor şi avocat pe nume Garry Hoy, care şi-a urcat studenţii la etajul 24 al unui bloc pentru a le prezenta duritatea geamurilor dintr-un zgârie-nori. N-a reuşit decât să-şi infirme teoria, pentru că atunci când s-a lipit cu umărul de unul dintre ele, acesta a cedat şi el a căzut în gol.

Numărul poveştilor incredibile de pe site nu a scăzut odată cu trecerea anilor, ba mai mult, în 2018 acestea au fost parcă şi mai creative. În luna noiembrie, de exemplu, John Allen Chau, un explorator autoproclamat, a fost ucis de membrii celui mai izolat trib din lume, de pe Insula North Sentinel. Conform BBC, acesta a mituit trei pescari să-l ducă pînă pe insulă, ca să le ofere băştinaşilor cadouri precum o minge de fotbal, foarfeci şi „pe Iisus”. Băştinaşii însă n-au fost prea încântaţi de cadourile sale, aşa că l-au legat de gât cu un fular şi l-au târât de-a lungul insulei.   

Tot în noiembrie, un bărbat s-a împuşcat din greşeală în penis, în timp ce cumpăra carne din supermarket. Pentru că obişnuia să-şi poartea arma în talie, ca un adevărat luptător de comando, acesta a riscat ca pistolul să-i alunece în una din zile în pantaloni. Când s-a întâmplat asta, bărbat a băgat mâna înăuntru ca să-l scoată şi, din neatenţie, a apăsat pe trăgaci.

Pe lista morţilor absurde a fost şi un român, ucis de curiozitate. Din dorinţa de a auzi ce sunet au şinele se cale ferată atunci când se apropie un tren, acesta şi-a pus capul pe linie. N-a aproximat însă suficient de bine distanţa până la linia vecină şi a fost lovit în plin de un tren care venea din direcţia opusă.

Citiţi şi:

Cinci invenţii ciudate la care nu te-ai fi gândit şi care te-ar fi putut îmbogăţi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările