Cărbune cu ţârâita pentru Iaşi. Miile de familii racordate la CET, în continuare ameninţate cu sistarea căldurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei zile de când au rămas fără cărbune, oficialii Centralei Electrice de Termoficare nu au nicio soluţie pentru a relua activitatea la CET II Holboca şi pentru a nu mai funcţiona pe bază de gaze naturale şi păcură, care presupun costuri mai mari.

Iaşi: CET a rămas fără cărbune şi este somat de furnizori

Conducerea CET a primit joi un nou transport de cărbune, de 1.700 de tone şi urmează să mai aducă de la furnizorul Vitol un alt transport de 1.600 de tone. Combustibilii sunt însă insuficienţi pentru a asigura un stoc minim de cărbune pe bază căruia CET II Holboca poate funcţiona timp de câteva zile.

„În funcţie de cum avem bani şi cum vin subvenţiile de la Guvern, putem aduce cărbune pentru a administra un stoc suficient la CET II“, a spus Neculai Parasc, purtătorul de cuvânt al CET.

Chiar dacă edilii promit că în termen de zece zile vor rezolva problema, aceştia recunosc că nu se întrevede nicio sursă de finanţare pentru cărbunele care ar trebuie să mai vină la Iaşi până la sfârşitul iernii.

„Cei de la Primărie nu mai au de unde să dea bani, au dat cam tot ce au putut, iar de subvenţii nu se aude nimic“, a mai spus Neculai Parasc.

În schimb, edilii vor să propună o serie de soluţii pentru reorganizarea instituţiei, care ar urma să fie discutate într-o următoare şedinţă extraordinară de Consiliu Local.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite