Cap al lumii interlope din Iaşi, condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de cocaină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmos Tănase, cunoscut în lumea interlopă ca "prinţul ţiganilor", a fost condamnat alături de doi acoliţi la 15 ani de închisoare. A fost prins în flagrant cu o cantitate impresionantă de cocaină.

Unul dintre cei mai temuţi capi ai lumii interlope din Iaşi a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Iaşi la 15 ani de închisoare pentru trafic de cocaină. Cosmos Tănase (39 de ani) a fost trimis în judecată în iunie 2012 pentru trafic de droguri de mare risc. În acelaşi dosar au mai fost judecaţi doi dintre locotenenţii interlopului, Costel Cozma, care a primit aceeaşi pedeapsă ca şi şeful clanului, şi Costel Puia, condamnat la 12 ani de închisoare.

Condamnarea este la prima instanţă şi poate fi atacată cu recurs. Atât Tănase, cât şi locotenenţii lui, sunt arestaţi preventiv din februarie 2012.

Cei trei au fost arestaţi de oamenii legii în februarie 2012, după ce au fost prinşi în flagrant cu un rucsac în care transportau 1,3 kilograme de cocaină.

Tănase a fost acuzat că, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, ajutat de Puia şi Cozma, a organizat transportul la Iaşi a 1,6 kilograme de droguri din Spania în România.

Anchetatorii au probat că, în noiembrie 2011, Cosmos Tănase a procurat 1,6 kilograme de cocaină prin intermediul spaniolului Ramon Aliuherrero. Pentru ca drogurile să fie preluate, „prinţul ţiganilor" i-a trimis la Barcelona, în decembrie 2011, pe Costel Cozma şi pe Sandu Peltz.

Anchetatorii au afirmat că o parte din droguri a fost trimisă la Galaţi, iar alta a fost ascunsă în scara blocului în care locuieşte Puia, sub o ţeavă de gaz.

Pe data de 20 februarie 2012, autoturismul în care se aflau Puia şi Cozma a fost oprit în trafic de poliţişti, care au găsit asupra suspecţilor cantitatea de 1,3 kilograme de cocaină, ce urma să fie transportată la Galaţi, pentru a fi vândută.

Pe aceeaşi temă:

"Prinţul ţiganilor", Cosmos Tănase, a fost arestat VIDEO

Temutul interlop Cosmos Tănase a evadat dintr-o închisoare din Spania ca să facă trafic de droguri în România

Peripeţii cu drogurile lui Cosmos Tănase demne de filmele cu mafioţi

Cum acţiona gruparea condusă de interlopul ieşean Cosmos Tănase

De unde vin banii interlopului ieşean Cosmos Tănase FOTO

Lux şi manele la ultima petrecere a lui Cosmos Tănase. Vezi cum s-a distrat interlopul FOTO

Adi Minune la nunta Prinţului Ţiganilor de la Iaşi: „Nu ne mai faceţi interlopi!"

FOTO Nuntă de interlopi cu manelişti şi firme de pază la Iaşi. Dedicaţii de mii de lei şi paradă cu maşini de lux VIDEO

FOTOGALERIE Maşini de lux la poarta lui Cosmos Tănase, interlopul din Iaşi care îşi însoară astăzi băiatul

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite