Când vine vorba despre Iaşi, mă cuprinde un straniu sentiment de bucurie amestecată cu revoltă. Bucuria e firească. E oraşul în care m-am născut şi am trăit 30 de ani. E oraşul în care îmi creşte copilul. E oraşul pe care-l ştiu cu toate bunele şi relele lui. E oraşul despre care, ca jurnalist, am scris sute de poveşti. Toate m-au făcut să pot simţi oraşul doar de jos în sus. Să-l văd în suferinţa lui, în dramele lui, în zbaterile lui, în lacrimile lui.

Când vine vorba despre Iaşi, am aflat de la colegul-jurnalist că, la intrarea în oraşul meu, apar micile întreprinderi, depozitele, centrele comerciale. Imaginea, mai spune el, este a unui “oraş în plin avânt economic”, împânzit acum de lucrări edilitare, dar care priveşte spre Vest.

Când vine vorba despre Iaşi, revolta îmi devine şi ea firească. Lucrările edilitare sunt acolo în fiecare an, de zece ani. Niciodată făcute după un plan. Niciodată cu un final. Sunt aceleaşi ”mari proiecte”, fluturate prin faţa ieşenilor în toate campaniile electorale. Sunt aceleaşi ”modernizări” pentru care oraşul a fost îndatorat, în 2007, timp de 22 de ani, cu 50 de milioane de euro. Banii s-au topit. Au rămas doar datoria noastră şi veşnicele şantiere.

Când vine vorba despre Iaşi, mai citesc că ”romanticul bulevard care porneşte de la Palatul Culturii, trecând pe lângă Trei Ierarhi, Mitropolie, este în plină refacere”.

Când vine vorba despre Iaşi, acel romantic bulevard Ştefan cel Mare a fost mutilat de la un capăt la altul, după ce zeci de tei, sufletul oraşului, au fost smulşi din rădăcini, în primăvara asta. E acelaşi bulevard, demult romantic, umplut de salcâmi japonezi, ultima ”viziune” a unei administraţii publice huiduite în stradă de sute de oameni.Viziune care a primit nota 2 de la cei mai mari arhitecţi ai oraşului.

Când vine vorba despre Iaşi, mai aflu de la coleg că, dacă tot s-a ridicat, mall-ul din spatele Palatului Culturii, despre care ”s-au scris şi s-au vorbit multe”, ”are meritul de a readuce la viaţă partea din spate a Palatului, căzută în degradare în ultimele decenii”.

Când vine vorba despre Iaşi, acel mall este, de fapt, marele proiect imobiliar Palas, declarat ilegal, definitiv şi irevocabil, de trei instanţe. ”Spălat”, apoi, pe jumătate, de alţi magistraţi mai "înalţi". Este acelaşi Palas, pentru care Iaşiului i-au fost smulse, în 2004, 12 hectare de teren, date pe furiş de Primărie unui ”prieten cu bani”. Acel ”mall cu terase” este cel mai mare tort din care se înfruptă acum şi un ministru, Relu Fenechiu. Domnia sa, unul dintre cei mai înflăcăraţi susţinători ai proiectului, a fost răsplătit cu un hotel de lux la Palas, de acelaşi ”prieten cu bani”.

Când vine vorba despre Iaşi, mai aflu că, dacă mai aşteptăm un an sau doi, merită să vizităm Iaşiul, care se pregăteşte ”pentru vremuri mai bune”.

Când vine vorba despre Iaşi, aceste ultime cuvinte ale colegului-jurnalist îmi aduc aminte de sloganul de campanie electorală a primarului Gheorghe Nichita: ”Lucrurile importante au nevoie de timp”. De atunci au mai trecut cinci ani şi încă o campanile electorală.