Campanie de vaccinare în rândul tinerilor, organizată chiar de ei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriana Trandaf, reprezentanta Ligii Studenţilor Agronomi şi Veterinari  FOTO Captură de ecran/USV Iaşi
Adriana Trandaf, reprezentanta Ligii Studenţilor Agronomi şi Veterinari  FOTO Captură de ecran/USV Iaşi

Campania poartă denumirea #mavaccinez şi a fost demarată de studenţii USV Iaşi. Conducerea Universităţii încurajează toţi studenţii şi nu numai să se vaccineze împotriva COVID-19 şi susţine logistic demersurile medicale de combatere a pandemiei.

Studenţii Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV Iaşi, fosta USAMV) au demarat propria campanie de încurajare a vaccinării în rândul tinerilor din campus, dar şi a celor care nu sunt cazaţi în căminele instituţiei. 

Fie că sunt studenţi români sau străini, la Facultatea de Agricultură, Horticultură, Medicină Veterinară sau Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare, tinerii care studiază la USV Iaşi încurajează vaccinarea prin propriul exemplu, vorbind despre motivele care au stat la baza deciziei lor. 

Astfel, în întreg campusul sunt popularizate clipuri video realizate cu mesajele studenţilor vaccinaţi, cu locaţia unde aceştia se pot imuniza şi cu explicaţii ştiinţifice amănunţite asupra tipurilor de seruri existente în centrele de vaccinare. 

Revenirea la normalitate

„M-am vaccinat pentru a pune punct acestei pandemii. Cu cât mai multe persoane se vaccinează, cu atât ne apropiem mai mult de imunizare. Motivul principal se rezumă la responsabilitatea faţă de libertatea mea, care constă în a nu limita libertatea altora”, a transmis Adriana Trandaf, reprezentanta Ligii Studenţilor Agronomi şi Veterinari.

Conducerea Universităţii încurajează toţi studenţii şi nu numai să se vaccineze împotriva COVID-19 şi susţine logistic demersurile medicale de combatere a pandemiei, asigurând şi facilitând accesul la Centrul de Vaccinare deschis încă din luna februarie, în incinta Căminului A5 Meritus. „M-am vaccinat pentru a trăi liber prezentul pentru binele meu, dar mai ales al familiei mele. Îi încurajez şi pe ceilalţi să se vaccineze şi să fie responsabili deoarece vaccinul reprezintă revenirea la normalitate”, este de părere Andreea Culică, studentă la Facultatea de Medicină Veterinară.

Dacă se păstrează ritmul actual de vaccinare, la sfârşitul acestui an România va depăşi 70% din populaţie imunizată, spune coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă. În prezent, rata de vaccinare în ţara noastră este de 33%.

VIDEO Campanie de vaccinare

Vă recomandăm să citiţi şi:

Patron supărat că nu poate oferi angajaţilor peste salariul minim: „Pleacă afară, revin peste 2-3 luni, tot dezamăgiţi. I-am primit de fiecare dată“

Demisii din grupul parlamentar al PNL. Cine sunt primii liberali care-l urmează pe Orban

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite