Călugărul de la Muntele Athos care nu-l mai poate sluji pe Dumnezeu pentru că „s-a închinat“ lui Bachus. Motivul pentru care are interzis să părăsească România

Călugărul de la Muntele Athos care nu-l mai poate sluji pe Dumnezeu pentru
că „s-a închinat“ lui Bachus. Motivul pentru care are interzis să părăsească România

Constantin Teleman FOTO BZI

Un bărbat din judeţul Iaşi, călugăr la Mânăstirea Vatopedu de la Muntele Athos, nu este lăsat de judecători să mai iasă din ţară după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constantin Teleman a primit 1 an şi 1 lună de închisoare cu suspendare după ce a recunoscut o faptă de refuz de prelevare probe biologice. Pe lângă condamnare, lui Teleman i s-a interzis şi să iasă din România, motiv pentru care acesta nu mai poate merge la mănăstirea de la Muntele Athos unde lucrează.

Teleman a încercat zilele trecute să îi înduplece pe judecători să îi permită să plece din ţară, însă Judecătoria Răduceni i-a respins cererea. El a fost condamnat pentru o faptă comisă la începutul acestui an.

Pe 12 ianuarie 2018, Teleman a băut la un bar din Răduceni după care s-a urcat la volan. Un cetăţean a sunat la 112, şoferul, îmbrăcat în călugăr, fiind oprit, după ce a fost urmărit în trafic, de Poliţie. Identificat în primă fază în comuna ieşeană Răducăneni, Teleman a refuzat să oprească la îndemnul poliţiştilor şi a continuat să conducă până într-o localitate din judeţul Vaslui.

Acolo, interpelat de către agenţii de la Circulaţie, Teleman a spus că nu a condus el maşina, „ci Dumnezeu”. Fostul preot a început să vorbească aparent incoerent, ba chiar a înjurat Parlamentul României şi pe preşedintele Klaus Iohannis, în discuţia purtată cu reprezentanţii Poliţiei.

„Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, la faţa locului s-a prezentat un echipaj de la Biroul Rutier, însă conducătorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest Drager. De asemenea, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat judecătorii care l-au condamnat pe călugăr.

Ulterior acelui incident, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au precizat că Teleman nu este preot în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Faptul că acesta ar face parte dintr-un lăcaş de cult de la Muntele Athos apare inclusiv în motivarea prin care individul a fost condamnat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: