Bordeluri cu perdele roşii, boieri decapitaţi şi invadatori. Legendele denumirii cartierelor din Iaşi

Podu Roş, Iaşi, arhivă / FOTO: Eşti din Iaşi

Legendele cartierelor ieşene aprind discuţii controversate chiar şi în prezent. Unele dintre ele aduc aminte despre popoarele invadatoare, iar altele despre vremurile boeme, cu bordeluri fel de fel, în centrul oraşului.

Denumirile cartierelor ieşene au stârnit de-a lungul timpului diverse controverse. De la nume provenite din presupuse băi de sânge până la negustori care vindeau păcură la marginea oraşului, cercetătorii au încercat să explice, în diverse documente, provenienţa denumirilor cartierelor din Iaşi. 

Podu Roş

Deşi sunt documente în Arhiva Naţională care confirmă ca numele „Podu Roşu” a fost atribuit podului de peste Bahlui doar din simplul motiv că acesta era vopsit în roşu, există numeroase legende cu privire la acestă denumire. 

De exemplu, culoarea roşie ar proveni de la multitudinea de crâşme şi bordeluri care se găseau în zonă. Legenda spune că perdelele bordelurilor erau roşii, aceasta fiind culoarea predominantă a cartierului. 

O altă explicaţie este legată de culoarea râului Bahlui, pentru că, în apropiere, ar fi existat un loc de execuţie, iar apa se colora în roşu la fiecare decapitare. Totuşi, în acele vremuri, aveau “privilegiul” de a fi decapitaţi doar boierii, oamenii de rând fiind spânzuraţi.

Profesorul Mircea Ciubotaru a publicat într-un Anuar al Institutului “Phillipide”,  un material prin care contesta, cu argumente ştiinţifice, legendele care circulă în jurul acestui nume.

„Un magistrat ieşean din perioada interbelică încerca explicaţia denumirii Podul Roş, presupunând că aceasta s-ar datora faptului că pe uliţa care cobora de la Curtea Domnească spre Bahlui (strada Palat de astăzi) erau încă din secolul al XVIII-lea casele prostituatelor, identificate prin perdele roşii la ferestre. Intuiam că explicaţia este eronată, dar acum avem dovadă certă că asemenea denumiri nu sunt metaforice, ci sunt motivate chiar de culorile menţionate (de regulă, roşu şi verde). Un dosar cuprinzând «Acta banilor cheltuiţi pentru zugrăvitul parmaclacurilor de la poduri pe drumul ostenesc» (1828-1834) este decisiv pentru înţelegerea motivaţiei acestor hodonime: balustradele metalice ale podului erau vopsite în roşu”, notează Mircea Ciubotaru.

Târgu Cucu

Târgu Cucu, un important nod al mijloacelor de transport în prezent, era în trecut locul în care se practica, de către „evazionişti”, un comerţ la limita legalităţii. 

“Sintagma «vama cucului», care în argoul contrabandiştilor desemna locurile ascunse de trecere peste graniţă sau pe lângă orice loc unde se plătea o vamă, pare a fi în relaţie cu târgul cucului, denumire metaforică pentru un loc în care, din cauza îmbulzelii, micii şi numeroşii vânzători, în majoritate evrei, puteau evita plată taxelor de târg, practicând un comerţ la limită legalităţii”, arată profesorul Mircea Ciubotaru.

Păcurari

Pe bulevardul Păcurari, strada care străbate astăzi şi cartierul cu acelaşi nume, se spune că soseau negustorii care vindeau păcură şi gaz, aceştia fiind numiţi „păcurari”. Stelian Dumistrăcel, profesor de lingvistică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, consideră că termenul face de fapt referire la ciobani şi crede că numele străzii a fost dat de faptul că prin acel loc intrau în oraş păstorii în timpul transhumanţei.

Galata

Galata este un turcism, preluat după numele unui celebrul cartier din Istanbul. Se pare că, similar cu practica de la Înalta Poartă, cei care veneau la Curtea domnească de la Iaşi erau primiţi mai întâi în curţile de la Galata. De altfel, chiar şi în prezent, dealurile Galatei sunt pline de case cu grădini mari şi primitoare, împletindu-se, în ultimii ani, cu diverse blocuri care răsar în locul livezilor din zonă. 

Copou

Legenda Copoului spune că, în timpul unei invazii tătare, soţia lui Vasile Lupu, doamna Teodosia, s-a refugiat în pădure şi s-a ascuns într-o scorbură. După retragerea tătarilor, domnitorul şi-a găsit soţia cu ajutorul unui câine de vânătoare (un copoi), iar zona respectivă a căpătat numele câinelui.

Tătăraşi

Numele cartierului Tătăraşi este legat tot de invaziile tătare. Se spune tătarii aveau obiceiul de a veni spre pământurile Iaşului cu gânduri războinice trecând Prutul, prin zona Ungheni, iar apoi se opreau pe dealurile Tătăraşilor, aşteptând momentul prielnic pentru a invada. Una dintre legende spune că o oaste tătară a hotărât la un moment dat să se stabilească în vecinătatea cimitirului evreilor de unde nu au mai plecat formând comunitatea ciurchenilor, numele provenind de la kirchizi, un neam tătăresc foarte aprig şi războinic. De aici ar veni şi numele unei străzi (Ciurchi), care urcă dinspre zona Tudor Vladimirescu spre Tătăraşi. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

A dat în judecată Loteria Naţională pentru câştigul pe care ar fi putut să-l aibă dacă juca. Ce au decis magistraţii

Braconieri arheologici, obligaţi să achite României daune de 5,2 milioane de dolari. Au furat mii de monede dacice