Bolnavii de cancer aşteaptă o lună să intre la tratament. Şefii Institutului de Oncologie din Iaşi promit o îmbunătăţire la sfârşitul anului

Bolnavii de cancer aşteaptă o lună să intre la tratament. Şefii Institutului de Oncologie din Iaşi promit o îmbunătăţire la sfârşitul anului

Bătrânii bolnavi ar putea fi mai bine supravegheaţi

Pe 21 septembrie, la Iaşi vor ajunge două acceleratoare de particule şi un aparat de brahiterapie, urmând ca din luna decembrie acestea să fie funcţionale. Singurul aparat de prelungit vieţi din Iaşi se află la Spitalul „Sfântul Spiridon" şi tratează zilnic câte 120 de persoane.

Veste bună pentru bolnavii de cancer care aşteaptă şi câte o lună pentru a intrat la tratamentul cu acceleratorul de particule. Pe 21 septembrie, la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi urmează să ajungă încă două astfel de aparate, plus un aparat de brahiterapie, folosit pentru cei diagnosticaţi cu cancer de col uterin şi de esofag, care va fi unic în Moldova.

Fiind vorba despre trei aparate foarte sofisticate, montarea şi darea lor în funcţiune durează aproximativ trei luni, conducerea unităţii medicale estimând că abia din decembrie pacienţii vor putea beneficia de ele.

Angajări la Institutul de Oncologie din Iaşi. Vezi aici ce posturi sunt scoase la concurs

Iaşi: Bolnavii de cancer, fără aparatul vieţii

„Ultimele aparate care trebuie să vină sunt cele de iradiere, acceleratoarele de particule şi de brahiterapie. Sunt trei aparate de cea mai mare performanţă, sunt două acceleratoare liniare şi un aparat de brahiterapie. Instalarea va începe imediat după ce coletele vin şi ele vor ajunge pe data de 21 septembrie. Procesul de instalare este unul foarte complicat, se instalează fizic, încep să se pună în activitate, se fac măsurători şi procedura de acreditare a lor, aşa  încât ele vor deveni funcţionale cel mai devreme la sfîrşitul lunii decembrie", explică medicul Gabriel Dimofte, directorul medical al Institului Regional de Oncologie din Iaşi.

În prezent, în Iaşi funcţionează un singur accelerator de particule, la Spitalul „Sfântul Spiridon", deşi ar fi nevoie de 10 astfel de aparate raportat la numărul de bolnavi.

Pacienţii aşteaptă şi câte o lună pentru a intra la tratament.

Iaşi: Bolnavii de cancer, umiliţi la Oncologie


 „Este o problemă în întreaga ţară, nu numai la noi. Este o criză mare de acceleratoare în toată ţara. Nevoia de acceleratoare pentru Moldova este de 10, iar noi la acest moment avem funcţional unul care lucrează mult peste nivelul la care ar trebui să fie. Este un aparat vechi, care trebuie upgradat, pe care am vrea să-l upgradăm anul viitor. Luăm în discuţie acest lucru. Dacă va ieşi cum vrem noi, anul viitor vom funcţiona cu  trei acceleratoare şi un aparat de brahiterapie", mai precizează medicul Gabriel Dimofte.

Costul laboratorului de la Institutul de Oncologie se ridică la 200 milioane de lei.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările