Bocitoare de dragul plânsului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ieşeanca spune că nu a învăţat mişcările pe de rost, pentru că le face după cum se simte când vede mortul
Ieşeanca spune că nu a învăţat mişcările pe de rost, pentru că le face după cum se simte când vede mortul

Maria Damian (58 de ani), din comuna ieşeană Plugari, jeleşte de patru decenii la înmormântările consătenilor. Femeia se consideră o bocitoare talentată, care ştie cum să facă „atmosferă“ la înmormântare.

Cu ochii senini, pusă mereu pe glume, Mariana Damian (58 de ani), din satul Borosoaia, comuna Plugari, este una din cele mai apreciate bocitoare din zonă. „Bocitul la noi în sat este o tradiţie de când mă ştiu, pe care o învăţăm de la părinţi“, spune femeia.

Mariana Damian nu are de gând să renunţe cu una, cu două la îndeletnicirea ei. „Dacă ar veni cineva să-mi interzică să mai plâng la înmormântări, mai bine m-ar împuşca. Mă duc la închisoare, că acolo îţi dă mâncare, şi tot voi continua să bocesc“, spune Mariana Damian, cu gândul că din 2010, normele europene i-ar putea interzice să mai practice „meseria“.

A început cu prea mult timp în urmă. „Bunica murise de trei luni, iar de Sânzâiene a urmat-o mama. Avea 42 de ani iar eu împlinisem 18 ani“, îşi aminteşte Mariana Damian. Moartea părintelui a fost momentul în care atât femeia, cât şi consătenii, şi-au dat seama că are stofă de bocitoare profesionistă. 

„Pe mămica am bocit-o poate cel mai mult. Nu puteam să nu o plâng pentru că, deşi era bolnavă, a avut grijă de mine şi de ceilalţi cinci fraţi ai mei“, spune săteanca.  După ce şi-a îngropat părintele, nu a fost zi în care să nu jelească pe cineva.

„Stăteam la războiul de ţesut şi plângeam. Oamenii care veneau la mine au observat cât de frumos jelesc”, îşi aminteşte Mariana Damian.

Bocet după cum e mortul

Impresionaţi de durerea ei, când au un mort în familie, consătenii o cheamă pe tanti Mariana să-i jelească cum ştie ea mai bine. „Bocitul e ceva care stă în tine. Când vezi mortul simţi deodată o durere de ţi se rupe inima în tine şi vrei s-o dai afară. Trebuie să simţi momentul, să intri în atmosferă“, povesteşte femeia. Pentru că şi cuvintele joacă un rol foarte important, săteanca are câteva replici bine stabilite, în funcţie de situaţie.

Dacă mortul a fost mamă, spune: „Mi-e dor de mata, nu am cu cine vorbi, mămică, tu erai mângâierea mea!“, mai spune săteanca. Când îi va sosi vremea, Mariana Damian visează să aibă şi ea la căpătâi bocitoare profesioniste.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite