Boboteaza la Mitropolia Moldovei. Miile de credincioşi au respectat măsurile până spre finalul slujbei | FOTO

Boboteaza la Mitropolia Moldovei. Miile de credincioşi au respectat măsurile până spre finalul slujbei | FOTO

Slujba de Bobotează la Iaşi foto Andrei Luca

Peste 2.000 de persoane s-au adunat, joi, în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a asista la slujba de Bobotează, dar şi pentru a lua Agheasma Mare.

Slujba de Bobotează de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi s-a desfăşurat şi în acest an în condiţii speciale, din cauza pandemiei de coronavirus. Reprezentanţii Mitropoliei ieşene au luat decizia ca Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Botezului Domnului să fie oficiată în patru locaţii diferite, în incinta Ansamblului Mitropolitan, la altare diferite şi la ore diferite, pentru a se evita aglomeraţia. 

GALERIE FOTO

Miercuri, în Ajunul Bobotezei, slujba Aghesmei Mari a fost săvârşită de soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Aceasta a urmat unei rânduieli liturgice deosebite care a început încă de la ora 4.00 dimineaţa, cuprinzând slujbele Miezonopticii, a Ceasurilor Împărăteşti, Utreniei şi Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia praznicului.
 
Slujba de Liturghie a început în interiorul Mitropoliei la ora 9.00, iar la ora 11.00, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi, a ieşit în faţa Catedralei Mitropolitane, pentru slujba de sfinţire a apei. 11 tone de apă au fost sfinţite pentru cei peste 2.000 de credincioşi care au aşteptat la coadă pentru a lua agheasma. 

IPS Teofan, în mijlocul credincioşilor / FOTO: Andrei Luca / Adevărul

Măsurile de prevenire a infecţiei cu coronavirus au fost respectate până spre finalul slujbei, atunci când, la fel ca în fiecare an, credincioşii s-au înghesuit pentru a fi stropiţi cu apa sfinţită, dar şi pentru a rupe o creangă de brad din crucea din faţa Mitropoliei. 

FOTO: Andrei Luca / Adevărul

Conform credinţei ortodoxe, Agheasma Mare se gustă dimineaţa, apoi se ia anafura, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, la Odovania praznicului Botezului Domnului, când se încheie prăznuirea liturgică.

Slujba de Bobotează la Iași foto Andrei Luca

Imagini din aceeasi galerie
  • Slujba de Bobotează la Iași foto Andrei Luca

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările