Bebeluş din Vaslui internat de urgenţă la spital cu fractură craniană. Ar fi căzut dintr-un leagăn improvizat

Bebeluş din Vaslui internat de urgenţă la spital cu fractură craniană. Ar fi căzut dintr-un leagăn improvizat

Copilaşul din Vaslui care a fost internat în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie se află în afara oricărui pericol.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bebeluşul transferat ieri de la Spitalul Judeţean din Vaslui la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi cu o fractură craniană severă se află internat în stare staţionară.

În primă fază, din lipsa unui medic neurochirurg, copilul a fost transferat de la Spitalul de Pediatrie la cel de Neurochirurgie. Ulterior, bebeluşul de 14 săptămâni din oraşul Murgeni a revenit la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”.

Din cauza fracturilor pe care copilul le prezenta, conducerea spitalului ieşean a anunţat DGASPC Vaslui şi poliţia.


„Copilul a revenit la noi, este în stare staţionară. Pacientul nu este în comă, are o contuzie cu fractură de craniu, dar nu sunt probleme în interior. A revenit la noi pentru că nu are indicaţii de intervenţie chirurgicală, fiind nevoie doar de tratament”, a precizat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi.



Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Vaslui, bebeluşul provine dintr-o familie cu şapte copii, el fiind cel mai mic.

Asistenţii sociali care au anchetat situaţia copilui au precizat că, din referinţele comunităţii, familia nu este una cu probleme. Părinţii le-au declarat acestora că bebeluşul s-ar fi lovit după ce a căzut dintr-un pătuţ improvizat. „Abia la finalul anchetei, dacă se va stabili că părinţii au avut vreo vină, se vor lua măsurile necesare. Până la acest moment, din informaţiile avute, nu se confirmă că ar fi fost agresat”, au arătat reprezentanţii DGASPC Vaslui.

Citeşte şi:

Un bebeluş a murit în Piatra Neamţ, iar fratele său geamăn a fost transferat la Iaşi. Medic: „Este infecţie nosocomială, cu Klebsiella“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: