Baronul 10%. Gheorghe Nichita, excursie în China primită şpagă într-un proiect al Primăriei. Primele fotografii din sejur

Baronul 10%. Gheorghe Nichita, excursie în China primită şpagă într-un proiect al Primăriei. Primele fotografii din sejur

Nichita în vizită în China FOTO Adevărul

Gheorghe Nichita, primarul suspendat al municipiului Iaşi, ar fi primit mită, printre altele, o excursie în China în care, susţin surse judiciare pentru „Adevărul”, ar fi mers alături de amanta Adina Samson. Şpaga totală solicitată s-ar ridica la 6,9 milioane de lei, susţine DNA.

Proiectul care i-a adus cătuşe aseară lui Nichita este cel legat de managementul traficului din oraş, care vizează, printre altele, amplasarea unor semafoare „inteligente” în municipiu. Procurorii au remis aseară un comunicat de presă în care explică, sumar, motivele din spatele încătuşărilor lui Nichita şi a lui Urdăreanu.

Primarul-suspendat al Iaşului a fost pus sub acuzare pentru luare de mită, în timp ce afaceristul, pentru dare de mită. În dosar a mai fost inculpat şi omul de afaceri ieşean Gabriel Mardarasevici, pus sub control judiciar pe cauţiune pentru dare de mită. Sub control judiciar este cercetat în acest dosar şi Mihail Tănăsescu, vicepreşedinte al grupului de firme UTI.

Procurorii DNA spun că, în 2013, în contextul implementării proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi”, care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare din Iaşi, Gheorghe Nichita a pretins şi primit de la ceilalţi inculpaţi foloase necuvenite pentru atribuirea proiectului. Proiectul a fost câştigat de asocierea UTI şi Information Business Consulting (IBC), fiecare dintre cele două firme, după cum susţine DNA, urmând a oferi mită primarului Nichita.

„Acest lucru a avut la bază o înţelegere anterioară între inculpaţii Nichita Gheorghe, Mardarasevici Iulius Gabriel (pentru IBC) şi Urdăreanu Tiberiu (pentru UTI), aceştia din urmă efectuând, cu sprijinul inculpatului Tănăsescu Mihail şi al unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor (ce urmau a fi daţi cu titlu de mită). De asemenea, demersurile au constat şi în elaborarea şi, ulterior, decontarea unor facturi pentru situaţii de lucrări conţinând servicii neprestate, a căror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mită pentru primarul municipiului Iaşi”, a susţine DNA.

Ce s-a plătit

Procurorii individualizează şpăgile care s-ar fi oferit în cadrul acestui proiect, din informaţiile oficiale reieşind că Nichita nu ar fi apucat să primească întreaga sumă de bani pretinsă. Astfel, Nichita ar fi primit „o parte” din cei 10% ceruţi, dar şi reduceri privind cazarea la un hotel de lux, în perioada 2013-2015, din Bucureşti. De asemenea, în 2014, Nichita ar fi primit servicii de cazare în China la care ar fi participat angajaţi ai Primăriei Iaşi, dar şi oameni de afaceri, printre care şi Gabriel Mardarasevici.



Potrivit unor fotografii obţinute de „Adevărul” de la respectiva călătorie, Nichita ar fi fost în China alături de fosta sa iubită, Adina Samson, angajată în trecut la Primărie. Nichita ar mai fi obţinut beneficii privind achiziţionarea unor echipamente electronice, în perioada ianuarie-februarie 2014, în valoare de 20.000 de lei. Referitor la procentul presupuselor şpăgi, DNA a detaliat: „Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat că suma de 6,9 milioane lei, reprezentând 10% din valoarea contractului de lucrări, urma a fi remisă în raport cu cota de participare a asociaţilor UTI şi IBC la contract, adică 80% reprezenta «contribuţia» UTI, iar 20% reprezenta «contribuţia» IBC la banii colectaţi cu titlu de mită pentru inculpatul Nichita Gheorghe, parte din aceasta fiind colectată deja în contul IBC.”

Proiectul,  unul controversat

După prima reţinere a primarului Gheorghe Nichita, ofiţeri din cadrul DNA au venit la Primăria municipiului Iaşi, de unde, în prezenţa actualului primar interimar, Mihai Chirica, şi a fostului director privind programele europene, Cosmin Coman, au ridicat documente din cadrul acestui proiect.

Nu este singurul proiect ale cărui documente au fost ridicate de procurori de la Primăria Iaşi, existând, din informaţiile cunoscute până în prezent, cel puţin alte cinci proiecte luate în vizor de autorităţi. În privinţa celui despre managementul de trafic, acesta este finanţat din bani europeni, iar clauzele abuzive din caietul de sarcini au atras sancţiuni dure municipalităţii ieşene, care a primit o corecţie de peste 21 de milioane de lei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: