Bărbatul diagnosticat cu cancer, rănit după ce a fost lovit de un BMW, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După producerea accidentului rutier, bărbatul a mai supravieţuit 24 de ore în secţia ATI a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Bărbatul accidentat grav marţi, 24 octombrie, în localitatea ieşeană Strunga şi-a pierdut viaţa. Victima în vârstă de 40 de ani a murit după aproape 24 de ore de la producerea evenimentului rutier.

Pacientul, diagnosticat cu un cancer de pancreas în fază avansată, s-a stins în secţia ATI de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, în cursul după-amiezii de miercuri, 25 octombrie. „În ciuda eforturilor medicale, bărbatul internat în clinica de ortopedie a spitalului, supravegheat în stare gravă în secţia ATI, a decedat”, a punctat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Marţi, 24 octombrie, în localitatea Strunga din judeţul Iaşi a avut loc un accident mortal. O femeie în vârstă de 32 de ani care conducea un autoturism BMW a intrat în coliziune cu un autovehicul Dacia Logan, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Cele două autoturisme avariate în urma accidentului FOTO Ziarul de Iaşi

image

În urma impactului, femeia şi-a pierdut viaţa, iar bărbatul a fost rănit grav. Victima a fost transportată în UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi de un echipaj de prim ajutor SMURD. Bărbatul a fost internat în clinica de ortopedie, cu monitorizare în ATI, intubat şi ventilat mecanic. „Bărbatul prezenta o fractură de ram ilio-ischio-pubian bilateral, fractură intertrohanteriană stângă, fractură col femural stâng, luxaţie şold drept, fractură de rotulă bilaterală, laceraţie splenică, hemoperitoneu”, a mai precizat Diana Cimpoeşu.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti rezultă că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 15.00, într-o curbă. După ce şoferul autoturismului BMW a pierdut controlul volanului, autovehiculul s-ar fi învârtit pe loc, ar fi pătruns pe contrasens, izbindu-se cu partea din spate de un autoturism Dacia Logan, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani. 

Citeşte şi:

Coliziune violentă între un Logan şi un BMW. Detaliul care a salvat şoferul Daciei, însă l-a ucis pe celălalt

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite