Băieţel de 5 ani dat dispărut de Ziua Copilului, găsit mort într-un bazin de decantare la 200 de metri de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de poliţişti şi jandarmi au participat la căutarea copilului FOTO Digi TV
Zeci de poliţişti şi jandarmi au participat la căutarea copilului FOTO Digi TV

Un copil de 5 ani dispărut de acasă pe data de 1 iunie a fost descoperit mort într-un bazin de decantare aflat la o distanţă mică faţă de casa natală.

Zeci de poliţişti şi jandarmi din judeţul Iaşi au fost mobilizaţi în ultimele opt zile pentru căutarea unui copil de 5 ani dat dispărut de părinţi pe data de 1 iunie.

Căutătorii au scotocit întreaga suprafaţă a comunei Ţibana, acolo unde domicilia băieţelul, pe nume Andrei Nacu. Pe data de 8 iunie, reprezentanţii Poliţiei Iaşi au anunţat că au descoperit cadavrul copilului la o distanţă de aproximativ 200 de metri de casă, într-un bazin de colectare a apelor pluviale. 

Încă din prima fază a anchetei, oamenii legii au pus dispariţia copilului pe seama neglijenţei părinţilor. Copilul a dispărut fără urmă după ce s-a jucat alături de fraţii lui în vecini. Ar fi plecat spre casă, după ce partenerii lui de joacă l-ar fi alungat spunându-i că a fost obraznic.

Căutătorii spun că operaţiunile lor au fost îngreuntate de terenul distrus în urma ploilor abundente căzute la Iaşi de la începutul lunii iunie.


Andrei Nacu, copilul de 5 ani dispărut de acasă şi găsit mort

andrei nacu
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite