Avem un oraş. Ce facem cu el?

Vestea că Iaşiul a intrat în cursa pentru capitală culturală europeană mă bucură, dar mă întristează în aceeaşi măsură. Câteva aspecte mă fac să privesc cu un zâmbet amar spre 2015, anul în care UE va decice noua capitală culturală europeană pentru 2020.

Privit la rece, ai spune ca este suficient timp pentru ca Iaşiul să-şi pună la punct infrastructura ca să se poate bate cot la cot cu Timişoara şi Clujul, celelalte două pretendente.

Milioanele de euro din împrumuturi tocate în ultimii ani pe asfaltări de faţadă, eterna problemă a maidanezilor, de care te împiedici oriunde în Iaşi, praful de pe străzi şi centrul istoric cu aspect de ghetou arată cât de eficient se lucrează în fosta capitală a culturii româneşti.

Ca să revină la strălucirea din perioada interbelică, Iaşiul are nevoie în primul rând de idei şi viziune. Ori experienţa ultimilor ani mi-a arătat cât de mult se poate transforma Iaşiul. Proiecte anunţate cu surle şi trâmbiţe zac uitate în birouri. Aeroportul arata ca o haltă de mai bine de 10 ani, Opera şi Teatrul sunt în schele tot de ataţia ani, evenimente culturale de anvergura nu avem.
Avem în schimb planuri. Unul îl flutură cu mândrie chiar edilul-şef: Festivalul Internaţional de Educaţie şi Cultură. Nu aţi auzit de el? Nici nu aveaţi cum. E abia în stadiu de proiect. Prima ediţie ar urma să aibă loc peste un an.

Vor fi şapte zile cu expoziţii, spectacole de teatru, târguri educaţionale, lecturi şi concerte în aer liber. Dar, cum de la vorbe la fapte e cale lungă, putem doar spera că nu ne vom face de râs pentru că ne-am aruncat într-o cursa pierdută din start.

Mirela Cimpoi este redactor-şef „Adevărul de Seară“ Iaşi