Avarie de proporţie în Copou care a distrus o strada abia asfaltată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Porţiuni din trotuarul de pe Bulevardul Carol I şi din asfaltul turnat pe calea de rulare au fost distruse de o avaria la o conductă a societăţii ApaVital.

Au fost afectate lucrările de pe Bulevardul Copou şi de pe trotuar, unde s-a surpat pavajul. Am luat luni legătura cu cei de la Apavital si i-am rugat să remedieze în regim de urgenţă atât averia, cât si lucrările pe care noi le-am facut în momentul de faţă. N-ar fi vorba neapărat de o pagubă mare pentru regie, căci aceasta va suporta costurile, dar e vorba despre o modalitate de a monitoriza mai atent ce se întâmplă în sistemul de distribuţie“, a spus viceprimarul Mihai Chirica.

Oficialii ApaVital au menţionat că acea conductă avea o vechime de aproape o sută de ani şi s-a fisurat din cauza presiunii la caer a fost supusă din cauza lucrărilor de înlocuire a reţelei de distribuţie a apei.

Revoluţie în trafic la Iaşi! Trei soluţii pentru una dintre cele mai aglomerate intersecţii din oraş

Lucrările pe Bulevardul Carol I au fost executate de firma Vega '93 Galaţi printr-un contract pe bani europeni de aproape 90 de milioane de lei care cuprinde refacerea a 16 artere din zona cultural-istorică a municipiului, dar şi transformarea Bulevardului Ştefan cel Mare în pietonal. Mia mutle citeşti AICI

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite