Autoturism căutat de autorităţile din Italia şi Elveţia, descoperit în România. Ce a declarat şoferul

Autoturism căutat de autorităţile din Italia şi Elveţia, descoperit în România. Ce a declarat şoferul

Autoturismul căutat de autorităţile din Italia şi Elveţia, descoperit în România  FOTO Poliţia de Frontieră

Şoferul a declarat că a achiziţionat autoturismul în luna februarie a acestui an, din Polonia, în urma consultării unui site de vânzări auto şi că a plătit suma de 23.000 de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Lexus, căutat de autorităţile din Italia şi Elveţia, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat.
 
Potrivit unui comunicat de presă, miercuri, 4 noiembrie, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R.Moldova, în vârstă de 40 de ani, care conducea un autoturism marca Lexus.
 
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalări introduse de autorităţile din Italia, respectiv Elveţia.
 
Bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în luna februarie a acestui an, din Polonia, în urma consultării unui site de vânzări auto şi că a plătit suma de 23.000 de euro. Acesta a mai declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul în cauză este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.  
 
„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de  240.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor”, transmite Poliţia de Frontieră.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările