Ajutor pentru căţeii din padoc. Necuvântătoarele sunt îmbrăcate ca să facă faţă gerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temperaturile scăzute de afară sunt simţite din plin şi de căţei. 10% dintre cei 500 de căţei din padocul de la Toomeşti sunt îmbrăcaţi cu haine primite donaţii. Tot ca să-i ajute să treacă cu bine peste ger, angajaţii de la padoc le dau zilnic câte o masă caldă şi îi învelesc în cuşti cu pături.

Căţeii mai mici sau cu blana scurtă au parte de un tratament preferenţial în această perioadă, când temperaturile au scăzut extrem de mult.

Aceştia sunt îmbrăcaţi cu haine special create pentru ei, primesc saltele şi pături în cuşti şi chiar câte o masă caldă.

În plus, porţiile de mâcare sunt mai mari în aceste zile pentru că necesarul organismului creşte la frig. Medicii veterinari spun că iarna, căţeii răcesc frecvent, la fel ca oamenii. 

‘’Îi îmbrăcăm cu haine în special pe cei cu blana scurtă. Sunt cam 30-40 de căţei care au hăinuţe. La început nu le prea plăcea să stea îmbrăcaţi, era ceva nou pentru ei, dar s-au obşinuit  când au realizat că aşa se încălzesc. Au în padoc saltele, pături, le-am amenajat culcuş în cuşti, le dăm mâncare caldă, porţii mai mari şi îi supraveghem în permanenţă’’, spune medicul veterinar Carmen Ştefan. 

În padocul din Tomeşti sunt peste 500 de căţei. Aceştia pot fi adoptaţi de iubitorii de animale. 

Vă mai recomandăm:

După patru ani de întârziere, Primăria Iaşi a terminat padocul pentru câini comunitari. Este singurul din oraş şi poate adăposti doar 1.000 de maidanezi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite